Compania Națională de Investiții
Home Finanţare Leasing operaţional Compania Națională de Investiții va utiliza o flotă în leasing operațional

Compania Națională de Investiții va utiliza o flotă în leasing operațional

Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat licitația pentru contractarea unui număr de 7 autoturisme în leasing operațional. Valoarea contractului, cu o durată de 39 de luni, este de 1,1 milioane de lei.

”Autoritatea contractantă dorește să achiziționeze 7 autoturisme crossover cu tracțiune față, putere maximă 90-110 CP, Euro 6, benzină + electric (hybrid)”, arată Compania Națională de Investiții în anunțul de participare la licitație publicat în SICAP.

În criteriile de atribuire, prețul are o pondere de 60%, iar termenul de livrare, de 40%.

Potrivit companiei, finanțarea se va asigura de la bugetul de venituri și cheltuieli al CNI SA

Pentru a participa la licitație, ofertantii vor face dovada că au furnizat, în ultimii 3 ani, produse similare (furnizare autoturisme prin leasing) cu cele care fac obiectul prezentei proceduri în valoare/valoare cumulata de minim 1.100.000 lei, exclusiv T.V.A.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 12 mai 3033.

În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje egale, pentru departajare, aceasta se va face avînd în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea descrescatoare a ponderilor acestora. În situatia în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare și oferta câștigătoare va fi desemnata cea cu propunerea financiară cea mai mică.

Prin intermediul produsului de leasing operațional, o companie specializată pune la dispoziția firmelor sau instituțiilor mașinile de care acestea au nevoie pentru a-și derula activitatea, în schimbul achitarii unei rate, calculate în funcție de rulajul anual și de durata contractului.

Astfel, clientul plătește doar pentru ceea ce utilizează, iar la finalul contractului returnează mașinile fără a-și mai asuma riscul de revânzare.

Pentru contractele de leasing operațional nu se solicită, în general, avans, sunt percepute chirii fixe pe întreaga perioadă de contract cu condiția ca parametrii (perioadă și kilometraj) să rămână constanți. Garanțiile suplimentare (depozite, bonuri la ordin, scrisori de bonitate) sunt solicitate în mod excepțional, în funcție de bonitatea companiei.

 

CITEȘTE ȘI:

STB emite abonamente metropolitane anuale pentru elevi şi studenţi

Grindeanu: Infrastructura portuară, feroviară, rutieră sau aeriană oferă căi vitale de transport pentru tranzit

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ALD
Leasing operaţional

Noul brand ALD | LeasePlan va fi lansat până la sfârșitul anului 2023

ALD | LeasePlan va lansa un nou brand până la sfârșitul anului...

Arval Connect
Leasing operaţional

Arval Connect accelerează tranziția către electrificare

Leasingul operațional este o soluție eficientă pentru toate afacerile care au nevoie...

autonom
Leasing operaţional

În primele 6 luni, afacerile Autonom Service au urcat cu 46%, la 350,1 mil. lei

Autonom Services SA, cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, raportează...