După cum era de așteptat, Comisia Europeană a refuzat solicitarea (neoficială) a producătorilor auto europeni de a amâna cu doi ani țintele de emisii de CO2 stabilite pentru 2025. Dezbaterea este închisă pentru moment, iar acest lucru menține provocările pe care producătorii vor trebui să le surmonteze anul viitor.
Cererea Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) făcută printr-un document neoficial nu a avut sorți de izbândă. A fost nevoie de doar 48 de ore pentru ca Executivul comunitar să respingă propunerea de a amâna cu doi ani termenul pentru 2025.
Comisia Europeană a respins cererea producătorilor de automobile de amânare a obiectivelor pentru 2025 de reducere a emisiilor de CO2, considerând că sectorul a avut suficient timp pentru a se pregăti. Intervenția lui Carlos Tavares, CEO al Stellantis, care s-a opus ferm oricărei amânări a reglementărilor, a accelerat probabil refuzul Comisiei Europene.
„Ținta pentru 2025 necesită – și permite – producătorilor să dezvolte o strategie cuprinzătoare de conformitate”, a amintit Tim McPhie, purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru acțiune climatică. Subliniind că obiectivul pentru 2025 nu a fost modificat de cea mai recentă revizuire a standardelor de CO2 din 2023, care a introdus o interdicție de facto a mașinilor noi pe benzină și diesel din 2035, purtătorul de cuvânt adaugă că „industria a avut ceva timp să se pregătească pentru această nouă fază a tranziției. Obiectivele care se aplică din 2025 au fost adoptate de colegislatori în 2019”.
Totul a început sâmbăta trecută, când un document intern, dezvăluit de Bloomberg și Le Monde, arăta că producătorii auto europeni membri ACEA intenționează să solicite Uniunii Europene activarea unei proceduri de urgență pentru amânarea cu doi ani a termenului de reducere a emisiilor de CO2 prevăzut de reglementările CAFE (Corporate Average Fuel Economy).
Deși acest document nu a fost semnat sau comentat de ACEA, pare plauzibil ca o astfel de solicitare să fie în pregătire, având în vedere termenele imposibile din 2025, pe fondul scăderii vânzărilor de vehicule electrice în Europa de la începutul anului. Pentru a îndeplini țintele de CO2, producătorii de automobile vor trebui să realizeze în vânzări un mix de 25% de vehicule electrice până în 2025, în condițiile în care anul trecut nu au ajuns nici la jumătate acestui obiectiv.
Duminică, Carlos Tavares, CEO al Stellantis, a contestat solicitarea ACEA, spunând că ar fi „suprarealist să schimbăm acum regulile europene” privind emisiile de CO2, așa cum au cerut anumiți producători de automobile.
„Din punctul de vedere al competiției atât de dragi Uniunii Europene, ar fi suprarealist să schimbăm regulile acum. Toată lumea cunoaște regulile de mult timp, toată lumea a avut timp să se pregătească”, a spus Tavares.
Refuzul unei amânări de către cel de-al doilea mare producător european, cu cele cincisprezece mărci ale sale, va fi alimentat, probabil, refuzul Comisiei Europene, care oricum este reticentă în a amâna termenele, chiar dacă acestea par suprarealiste în contextul scăderii vânzărilor de vehicule electrice.
CITEȘTE ȘI:
Vehiculele concept KIA PBV debutează în premieră europeană
Comentați?