trafic-floteauto
Home Transporturi Cod portocaliu de vreme rea în cinci judeţe. Cod galben de furtună, în Bucureşti

Cod portocaliu de vreme rea în cinci judeţe. Cod galben de furtună, în Bucureşti

Judeţele vizate de avertizarea de cod portocaliu sunt Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău. În intervalul 20 septembrie, ora 16 – 21 septembrie, ora 10.00 instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată şi pe arii extinse se vor înregistra cantităţi importante de apă cuprinse, în general, între 50 şi 70 l/mp.

De asemenea, este cod galben în restul ţării – cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea – de miercuri, de la ora 11.00, până joi la ora 21.00.

Intervalul critic pentru Capitală, între orele 20.00-03.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de cod galben de furtună ce va viza şi Capitala, a anunţat şeful Centrului Naţional de Prognoze Meteorologice, Gabriela Băncilă.

„ANM va actualiza, pe parcursul zilei de astăzi, mesajul de informare printr-o atenţionare de cod galben ce va viza şi zona municipiului Bucureşti. Dacă această atenţionare va intra în vigoare mai devreme, respectiv în jurul prânzului, în zona Capitalei manifestările specifice instabilităţii atmosferice vor fi de interes în orele serii şi în prima jumătate a acestei nopţii. Intervalul critric pentru Bucureşti îl apreciem în perioada – ora 20.00-01.00, 02.00, 03.00”, a declarat Gabriela Bâncilă de la ANM, în cadrul Comandamentului de vreme rea de la Primăria Capitalei.

Vântul va sufla cu 55-65 km/h şi poate lua aspecte de vijelie. „Este posibil ca în anumite cartiere vântul să atingă viteze mai mari de 65 km/h, iar cantităţile de apă vor atinge 30-35l/mp în cel mult două ore. Până dimineaţa, ploaia se va opri”, a mai spus Gabriela Băncilă.

Până joi seară este valabilă în toată ţara o informare de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului. Va ploua torenţial, vântul va sufla cu peste 50 de kilometri pe oră şi va cădea grindina.

În Bucureşti, cursurile se vor finaliza miercuri în jurul orei 17.00

Cursurile se vor finaliza miercuri în şcolile din Capitală în jurul orei 17.00, având în vedere avertizarea meteorologică, a transmis Mihaela Ciho, inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, la comandamentul convocat de municipalitate.

Primarul general, Gabriela Firea, a afirmat, în cadrul reuniunii, că ar fi înţelept ca la ora 17,00 să se închidă cursurile pentru ca elevii să aibă timp pentru a ajunge acasă, în condiţiile în care avertizarea meteo indică faptul că în Bucureşti intervalul critic de instabilitate atmosferică va începe în jurul orei 20,00.

Ciho a spus că Inspectoratul Şcolar a transmis miercuri dimineaţa o notă de informare către toate unităţile de învăţământ din Capitală privind avertizarea meteorologică.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...

Tesla
Transporturi

Record în transporturi. O singură navă aduce în Europa o flotă de peste 7.700 de mașini Tesla

Exporturile de vehicule electrice din China continuă să crească, un transport record...

mobilitate
FinanciarTransporturi

De ce bugetele de mobilitate ale companiilor nu funcționează întotdeauna?

Un studiu realizat de PwC și Universitatea din St. Gallen (Elveția) demonstrează...