Sighişoara
Home Infrastructură CNAIR a atribuit contractul de execuție al VO Sfântu Gheorghe

CNAIR a atribuit contractul de execuție al VO Sfântu Gheorghe

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin sucursala regională DRDP Brașov, a atribuit Asociației Perfect Consult – Euro Strada – Gott Strasse – Hydrostroy contractul de execuție și proiectare al VO Sfântu Gheorghe, în lungime de 8 km.

Potrivit anunțului de atribuire publicat pe platforma de achiziții publice SICAP, valoarea contractului este de 236,5 milioane de lei fără TVA, durata acestuia fiind de 65 de luni, ce cuprinde 5 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

Investiția în construcția șoselei de centură este destinată scoaterii traficului de tranzit din oraș, deviind transportul greu care genereaza probleme legate de timpul de tranzitare, poluare atmosferica si accidente rutiere. Municipiul Sfântu Gheorghe este tranzitat de nu mai puţin de două drumuri naţionale DN 12 (E 578) și DN 13E, precum și de alte două drumuri judeţene, DJ 112 şi DJ 121B.

Potrivit autorității contractante, investiția în VO Sfântu Gheorghe va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile.

În criteriile de atribuire, prețul a avut o pondere de 50%, experiența deținută în managementul elaborării studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice în infrastructura de transport rutier sau feroviar – 10%, experiența deținută în managementul construcției infrastructurii de transport rutier sau feroviar – 10%, experiența deținută în poziția de inginer proiectant de poduri – 9%, experiența deținută în pozitia de inginer proiectant de drumuri – 9%, iar perioada de garanție a lucrărilor suplimentară față de cea minim acceptată de 36 de luni – 12%.

 

CITEȘTE ȘI:

Masca de protecţie devine obligatorie în spațiile publice din București. Incidența a trecut de 12 la mie

În ultima lună, costul unui rezervor de benzină a crescut cu 10 lei, iar de motorină, cu 13,5 lei

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...