Circulaţia pe timp de noapte
Home Administrare flote Juridic Circulaţia pe timp de noapte, restricţionată de la 22:00. Iohannis: ”Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”

Circulaţia pe timp de noapte, restricţionată de la 22:00. Iohannis: ”Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”

În condițiile în care cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de Covid – 19 sunt îngrijorătoare, președintele Klaus Iohannis a anunţat că circulaţia pe timp de noapte va fi restricţionată de la ora 22:00. Acesta a dat asigurări că autorităţile nu au în vedere un lockdown de Paşte.

”Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, din cauza numărului relativ mare de infectări. Restricţiile care sunt în vigoare vor fi păstrate, iar circulaţia pe timp de noapte – care este restricţionată acum de la ora 23.00 – va fi restricţionată mai devreme, probabil de la orele 22.00”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a precizat că nu sunt luate în calcul restricţii mai severe de Paşte.

”Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”, a adăugat preşedintele.

În condițiile în care cifrele din ultima săptămână privind evoluţia pandemiei de Covid – 19 sunt îngrijorătoare, președintele Klaus Iohannis a anunţat că circulaţia pe timp de noapte va fi restricţionată de la ora 22:oo. Acesta a dat asigurări că autorităţile nu au în vedere un lockdown de Paşte.

”Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal. Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână, din cauza numărului relativ mare de infectări. Restricţiile care sunt în vigoare vor fi păstrate, iar circulaţia pe timp de noapte – care este restricţionată acum de la ora 23.00 – va fi restricţionată mai devreme, probabil de la orele 22.00”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a precizat că nu sunt luate în calcul restricţii mai severe de Paşte.

”Nu avem în vedere un lockdown de Paşte”, a adăugat preşedintele.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4.989 de cazuri de COVID-19. Totodată, au fost raportate 93 de decese, inclusiv al unei tinere de 18 ani, cu comorbidităţi. La ATI sunt internaţi 1.126 de pacienţi.

În Bucureşti sunt 743 de cazuri noi. De asemenea în Timiş sunt 307 cazuri noi de COVID-19, Cluj – 276, Ilfov – 213, Constanţa – 212, Braşov – 196.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 3 în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Cluj, Ilfov, Timiş. În Bucureşti a crescut uşor, de la 3,04 la 3,16. În Braşov, Cluj şi timiş a scăzut, iar în Ilfov e staţionară.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.003 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 21.056 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Șeful statului a precizat că mersul campaniei de vaccinare este foarte bun, iar numărul de doze administrate şi numărul centrelor creşte tot timpul.

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR a anunțat constructorul care va finaliza Varianta de Ocolire Tecuci

Serviciile publice digitale vs protecția vieții private. Studiu EY

Cod galben de ninsori și strat de zăpadă consistent

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Pachetul Auto
Juridic

Compromis major în Parlamentul European. Noile propuneri privind Pachetul Auto

Un compromis privind Pachetul Auto prinde contur în Parlamentul European, conform căruia...

toyota
Juridic

Made in Europe: Toyota respinge o preferință europeană care ar exclude Japonia și Turcia

În timp ce Franța și Germania au ajuns recent la un compromis...

rutiere
Juridic

De luni, noul sediu al ghișeelor Brigăzii Rutiere București se deschide la Hala Laminor

De luni, noul sediu al ghișeelor de relații cu publicul din cadrul...

industria auto
Industrie autoJuridic

Acord între Paris și Berlin pentru industria auto. Norme de CO2 mai relaxate din 2035 și standard „Made in Europe” de 70%

Franța și Germania au ajuns la un compromis provizoriu privind viitorul industriei...