Home Administrare flote Carburanţi Cel mai de succes an pentru DKV Group

Cel mai de succes an pentru DKV Group

În ciuda scăderii prețului motorinei la nivel european, 2015 a fost cel mai de succes an pentru DKV Group. Astfel, pentru 2015, grupul a reușit o creștere de 1,8%, cu vânzări totale de 5,8 miliarde euro.

DKV Group a reușit să compenseze scăderea prețului motorinei prin integrarea în portofoliul companiei a decontării pentru mai multe taxe de drum, inclusiv cu Rusia, și prin introducerea cardului NOVOFLEET pentru flotele de autoturisme și extinderea rețelei europene de alimentare în Eurasia. Compania s-a axat și pe consilierea și pe satisfacerea clienților. Deși numărul clienților este în continuă creștere, grupul consideră că relațiile bazte pe parteneriatele pe termen lung cu aceștia, asigură succesul afacerii și în viitor. Dar una dinte preocupările constante ale companiei DKV este de a-și fideliza clienții. Dr. Alexander Haufnagl, Managing Director, delcara că: „Avem clienți care se bazează pe serviciile noastre de peste 40 de ani”. Mai mult, peste 70% dintre clienții actuali ar recomanda serviciile DKV și mai departe, a relevat un studiu extern independent.

Obiective pe 2016

Anul acesta, grupul DKV se  bazează pe o creștere permanentă și pe dezvoltarea permanentă a infrastructurii de facturare, dr și intrarea în noi segmente de business. DKV Group intenționează să creeze până la 100 de noi locuri de muncă în 2016 în domeniul de customer service, IT, management de produs, marketing și vânzări, ceea ce va însemna că numărul de angajați din Europa să ajungă la 880.

DKV Euro Service este unul dintre liderii pieței de logistică și transporturi, de aproximativ 80 de ani. La ora actuală, cardurile DKV sunt acceptate în aproximativ 60.000 de puncte de acceptanță ale partenerilor multibrand, care oferă servicii de alimentare fără numerar, în baza cardului, la servicii de taxe de drum și recuperarea TVA. DKV a obținut în 2015 o cifră de afaceri de 5,8 miliarde de euro, fiinf prezentă în 42 de țări și având emise peste 2,5 milioane de carduri DKV pentru peste 120.000 de clienți (companii). Anul trecut, DKV Card a fost nuit pentru a 11-a oară cel mai bun brand la categoria de carduri de alimentare și servicii.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

criză
Carburanţi

Adrian Negrescu: România riscă o criză majoră pe piața carburanților, după ce Kazahstan a întrerupt livrările de țiței

România riscă o criză majoră pe piața carburanților după ce Kazahstan, de...

prețurile carburanților
Carburanţi

În iunie, prețurile carburanților în UE au crescut cu 13,7%. În România, scumpirea a fost de 23,1%

Prețul mediu al combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană...

bateriile litiu-ion
Fiscalitate

China introduce o taxă de consum pe bateriile litiu-ion, utilizate pe scară largă în industria auto

China va pune capăt scutirii de taxe pentru bateriile litiu-ion, o măsură...

Leapmotor
AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Leapmotor a stabilit un nou record de livrări în luna iunie

Leapmotor continuă să își accelereze dezvoltarea, cu rezultate remarcabile în luna iunie...