CEJ: Serviciile Uber fac parte din domeniul transporturilor

Platforma electronică Uber furnizează, prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoane inteligente, un serviciu remunerat de punere în legătură a unor conducători auto neprofesionişti care utilizează propriul autovehicul cu persoane care doresc să efectueze deplasări urbane.

În anul 2014, o asociaţie profesională a şoferilor de taxi din Barcelona a formulat o acţiune la Tribunalul Comercial nr. 3 prin care se urmărea constatarea faptului că activităţile Uber Systems Spain, o societate afiliată Uber Technologies, constituie practici înşelătoare şi acte de concurenţă neloială. Astfel, nici Uber Systems Spain, nici conducătorii auto neprofesionişti ai autovehiculelor în cauză nu ar deţine licenţele şi permisele prevăzute de Regulamentul privind serviciile de taxi în Zona Metropolitană Barcelona.

Pentru a verifica dacă activităţile Uber sunt susceptibile să fie calificate ca neloiale şi să încalce normele de concurenţă spaniole, Tribunalul din Barcelona a considerat necesar să verifice dacă Uber trebuie sau nu trebuie să deţină o autorizaţie administrativă prealabilă. În acest scop, a apreciat necesar să se stabilească dacă serviciile furnizate de această societate trebuie să fie privite ca fiind servicii de transport, servicii specifice societăţii informaţionale sau o combinaţie a celor două tipuri de servicii. Astfel, de calificarea reţinută ar depinde posibilitatea de a impune lui Uber obligaţia de a deţine o autorizaţie administrativă prealabilă. În special, dacă serviciul furnizat de Uber ţine de Directiva privind serviciile în cadrul pieţei interne1 sau de Directiva privind comerţul electronic, practicile Uber nu ar putea fi considerate ca fiind neloiale.

Prin hotărârea pronunţată miercuri, Curtea Europeană de Justiţie declară că un serviciu de intermediere precum cel în cauză, care are ca obiect, prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoane inteligente, să pună în legătură, în scopul obţinerii unei remuneraţii, conducători auto neprofesionişti care utilizează propriul autovehicul cu persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană, trebuie considerat ca fiind indisociabil legat de un serviciu de transport şi ca intrând sub incidenţa calificării drept „serviciu în domeniul transporturilor”, în sensul dreptului Uniunii.

Un astfel de serviciu trebuie exclus, prin urmare, din domeniul de aplicare al liberei prestări a serviciilor în general, precum şi al Directivei privind serviciile în cadrul pieţei interne şi al  Directivei privind comerţul electronic.

Potrivit CEJ, rezultă că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, revine statelor membre sarcina de a reglementa condiţiile prestării unor asemenea servicii, cu respectarea normelor generale ale Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.

Curtea consideră mai întâi că serviciul furnizat de Uber nu se rezumă la un serviciu de intermediere care constă în a pune în legătură, prin intermediul unei aplicaţii pentru telefoane inteligente, un conducător auto neprofesionist care utilizează propriul autovehicul şi o persoană care doreşte să efectueze o deplasare urbană. Astfel, în această situaţie, furnizorul acestui serviciu de intermediere creează în acelaşi timp o ofertă de servicii de transport urban pe care o face accesibilă în special prin instrumente informatice şi a cărei funcţionare generală o organizează în favoarea persoanelor care doresc să recurgă la această ofertă în vederea unei deplasări urbane. CEJ arată în această privinţă că aplicaţia furnizată de Uber este indispensabilă atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru persoanele care doresc să efectueze o deplasare urbană. Aceasta subliniază de asemenea că Uber exercită şi o influenţă decisivă asupra condiţiilor prestaţiei furnizate de conducătorii auto.

În consecinţă, Curtea apreciază că trebuie să se considere că acest serviciu de intermediere face parte integrantă dintr-un serviciu global al cărui element principal este un serviciu de transport şi că, prin urmare, corespunde calificării nu drept „serviciu al societăţii informaţionale”, ci drept „serviciu în domeniul transporturilor”.

CEJ declară că, prin urmare, Directiva privind comerţul electronic nu este aplicabilă în cazul unui astfel de serviciu, care este de asemenea exclus din domeniul de aplicare al Directivei privind serviciile în cadrul pieţei interne. Pentru acelaşi motiv, serviciul în discuţie nu ţine de libera prestare a serviciilor în general, ci de politica comună a transporturilor. Or, serviciile de transport urban necolectiv, precum şi serviciile care sunt indisociabil legate de acestea, cum este serviciul de intermediere furnizat de Uber, nu au condus la adoptarea unor norme comune în temeiul acestei politici.

Trimiterea preliminară permite instanţelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curţii întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluţionează litigiul naţional. Instanţa naţională are obligaţia de a soluţiona cauza conform deciziei Curţii. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate cu o problemă similară.

Curtea Europeana de JustitieUber