Brăila - Galați
Home Infrastructură Ce traseu va avea drumul expres Craiova-Tg. Jiu?

Ce traseu va avea drumul expres Craiova-Tg. Jiu?

CNAIR a depus, recent, cererea de finanţare din fonduri europene a documentaţiei pentru construirea drumului expres Craiova-Târgu Jiu. Odată cu realizarea Studiului de Fezabilitate urmează a se stabili şi traseul, mai ales că sunt luate în discuţie două variante, prin Filiaşi sau prin Tg. Cărbuneşti.

Viitoarea şosea de mare viteză este aşeptată de ani de zile de locuitorii din judeţul Gorj, atât pentru dezvoltarea economică a zonei, cât şi pentru a avea un acces mai uşor atât la Aeroportul din Craiova, cât şi la viitoarele drumuri expres care vor traversa fosta cetate a Băniei, Craiova-Piteşti şi Craiova-Lugoj.

Potrivit Master Planul General de Transport (MPGT), municipiul Tg. Jiu va fi conectat la rutele rapide de transport prin intermediul proiectului „Drum TransRegio Filiaşi-Târgu Jiu-Petroşani-Haţeg-Deva” (cu legătură la autostrada A1). Proiectul propune reabilitarea şi modernizarea a 226 km. de drum, cu finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională, perioada de implementare fiind 2022-2025. Valoarea estimată a investiţiei de 136,5 milioane de euro (fără TVA).

Însă pentru legătura cu Craiova, locuitorii din Gorj ar mai avea de aşteptat până în anul 2032, când, conform MPGT, va fi finalizat drumul expres DX 2 Craiova – Filiaşi – Drobeta Tr. Severin, în lungime de aproximativ 104 km şi cu un cost de realizare de 615,16 mil. euro (fără TVA).

Cu toate acestea, deputatul de Gorj, Mihai Weber,susâine că şoseaua de mare viteză care va lega Tg. Jiu de Craiova nu va fi construită prin Filiaşi, de-a lungul drumului naţional DN 66, ci „va trece prin Târgu Cărbuneşti, urmând să facă legătura cu viitoarea variantă ocolitoare a municipiului. Domnul Narcis Neaga (directorul general al CNAIR, n.red.) va sosi la Târgu Jiu în jurul datei de 16 februarie pentru a prezenta acest proiect, dar şi alte proiecte legate de judeţul Gorj care vizează reţeaua de drumuri naţionale. Va fi foarte bine dacă ne vom putea lega la autostrada care se va construi de la Craiova“, a afirmat Mihai Weber.

Nu ştim ce ar putea spune directorul general al CNAIR în privinţa traseului, de vreme ce Studiul de Fezabilitate nu este finalizat. Însă o altă problemă a municipiului Tg. Jiu este şi Varianta de Ocolire, unde contractul este reziliat, iar anul trecut nu s-a lucrat deloc. Construcţia şoselei de centură, cu o lungime de 20 de km, a început în 2014 şi trebuia să se finalizeze în termen de doi ani. Valoarea contractului este de 151 milioane de lei fără TVA.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț
Infrastructură

Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț. 14 oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor

Compania Națională de Investiții Rutiere a primit 14 oferte pentru supervizarea lucrărilor...

Tisa
Infrastructură

Podul peste Tisa și PTF Sighetu Marmației – Bila Țerkva ar putea fi deschise în luna septembrie

În ședința Guvernului de joi a fost modificat memorandumul privind noul punct...

Drumul Expres Brăila - Galați
Infrastructură

Drumul Expres Brăila – Galați, aproape de finalizare. Stadiul construcției a ajuns la 97%

Drumul Expres Brăila – Galați (DEx6) este aproape de finalizare, stadiul fizic...

Cornetu - Tigveni
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești A1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea Cornetu – Tigveni se apropie de 15%

Stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu – Pitești...