Ce model de clasa mini cumpărăm?

Dacă ai o afacere ce implică în mare măsură interacţiuni strict urbane, atunci ai nevoie de o maşină cât mai mică, economică şi accesibilă. Adică un mini!
Fiat Panda

Stau şi mă întreb câteodată câte afaceri de succes din România au fost puse pe picioare de venerabilele modele Matiz şi Tico. Până şi azi, dacă priveşti câteva minute în trafic ai toate şansele să dai peste un Matiz cu o caroserie aproximativ regulată care transportă orice de la pizza până la flori sau cutii pline cu plicuri. Pentru micii afacerişti, maşini ca Matiz sau Tico au fost alegerea logică într-o perioadă în care piaţa auto din România se rezuma la întrebarea Daewoo sau Dacia.

Azi avem o multitudine de opţiuni, iar clasa mini se numără printre cele mai dinamice segmente de automobile, cu un top 10 vânzări dominat de modele cu o vechime pe piaţă, în medie, de doi ani. Pe parcursul celor peste zece ani de testat maşini în cadrul revistei AutoExpert, am avut ocazia să le conducem în diferite teste, lansări internaţionale sau comparative şi am tras diferite concluzii care, în cazul unui client de flotă, nu sunt întotdeauna cele mai relevante. Spre exemplu, argumente ca latura dinamică sau calitatea interiorului nu sunt primordiale pentru o achiziţie de flotă ci preţul de achiziţie sau fiabilitatea, aşa că vom încerca să schimbăm un pic optica pentru această analiză.

ana_1Maşinile pe care le vom trata în acest material sunt ordonate in funcţie de vânzările înregistrate pe parcursul anului 2013 cu precizarea că acest lucru nu este sinonim cu un top al calităţilor sau eficienţei economice, Puteţi privi acest top mai mult ca pe o sugestie, decât ca pe un test comparativ, sau o concluzie. Ce am descoperit noi, testând toate aceste maşini în ultimii ani a fost o maturizare accelerată a unui segment care până recent reprezenta aproape exclusiv o alegere pur economică, un compromis pe care mulţi cumpărători îl făceau pentru a achiziţiona prima maşină.

Odată cu lansarea noilor generaţii, mixtul de calităţi afişate de aceste modele s-a îmbogăţit considerabil, atât la capitolul siguranţă cât şi eficienţă sau dinamică. Un exemplu grăitor în acest sens îl reprezintă scorurile bune înregistrate la testele de impact EuroNCAP cât şi echipamentele opţionale avansate pe care puţini îşi imaginau că vor ajunge pe modele de „buzunar”. Dinamic vorbind, noile platforme tehnice au transformat maşinile din această clasă în optiuni viabile inclusiv pe trasee ceva mai lungi, de ordin extraurban. Aşa că nu e cazul să te gândeşti că un astfel de model este sortit strict plimbărilor urbane. Noile motorizări avansate joacă şi ele un rol activ în acest scenariu cu puteri decente raportate la masele de sub 1 tonă din clasă. La fel, oferta de spaţiu interior a evoluat, iar unele maşini din acest segment oferă un volum maxim cu bancheta rabatată ce poate atinge 1.000 l, o valoare surprinzătoare pentru modele ce nu depăşesc 4m lungime. La final alegerea depinde de priorităţile şi bugetul fiecărei firme, cu menţiunea că cele zece maşini analizate au fiecare atuurile lor, ce se pot plia ideal pe orice caiet de sarcini. Rămâne de văzut care va fi oferta cea mai tentantă.

c1_110. Citroen C1 – 9.219 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.0 i/68 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/ mixt): 5,1/3,8/4,3; Garanţie oferită de producător: 2 ani; Calificativ EuroNCAP: 3 stele/68% protecţie pasageri; Raport de fiabilitate DEKRA: rezultate peste media clasei; Dotări standard (selecţie): Airbaguri frontale, banchetă rabatabilă monobloc, pre-echipare radio, ABS, tetiere faţă, roată de rezervă de dimensiuni normale.

Citroen deschide cercul tripleţilor din clasa mini (din care mai face parte 107 şi Aygo), reuşind să se plaseze in extremis pe ultima poziţie a clasamentului. De ce se află C1 atât de jos în topul preferinţelor clienţilor? Răspunsul se află undeva la mijloc între schimbarea de anul acesta a importatorului Citroen, care necesită totuşi o perioadă de acomodare cu noul brand şi faptul că Citroen nu are parte de o reţea de dealeri comparabilă cu Peugeot sau Toyota, care reuşesc să vândă în esenţă aceeaşi maşină, dar la preţuri mai bune şi pachete de dotări mai atractive. Sunt sigur că anul viitor lucrurile se vor schimba în bine pentru Citroen şi brandul francez va câştiga la capitolul competitivitate.

su_19. Suzuki Splash – 7.999 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.2 i/94 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/ mixt): 5,6/4,2/4,7; Garanţie oferită de producător: 5 ani; Calificativ EuroNCAP: 4 stele; Raport de fiabilitate DEKRA: nu a fost testat încă; Dotări standard (selecţie): Aer condiţionat cu reglaj manual, servodirecţie asistată, geamuri electrice faţă, pre-echipare radio., roată de rezervă cu uz temporar.

Modelul japonez iese în evidenţă prin faptul că este sensibil mai înalt comparativ cu restul clasei, cu scopul de a maximiza oferta de spatiu interior. Din acest top, doar Panda poate rivaliza cu Splash în materie de versatilitate, dar în acelaşi timp este şi mai scump cu aproape 2.000 de euro. Italianul este mai bine echipat, dar chiar şi aşa diferenţa nu este atât de mare cât să justifice suma destul de mare de bani pe care o cer italienii în plus. În mare, singurul lucru care îi lipseşte lui Splash este sistemul audio, ce poate fi achiziţionat la un cost avantajos aftermarket pentru a completa pre-echiparea audio oferită standard. Dacă am oferi o distincţie „best-buy”, Splash ar fi câştigătorul.

ren_18. Renault Twingo – 9.300 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.2 i/75 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/ mixt): 6,7/4,2/5,1; Garanţie oferită de producător: 3 ani; Calificativ EuroNCAP: 4 stele; Raport de fiabilitate DEKRA: rezultate peste media clasei; Dotări standard (selecţie): Direcţie asistată hidraulic, ABS, tempomat limitator de viteză, airbag frontal şofer şi pasager, aer condiţionat cu reglaj manual, geamuri electrice faţă, închidere centralizată.

Prima generaţie a lui Twingo a avut parte de un succes commercial de proporţii pe pieţele din vest-ul europei. În România a ajuns abia generaţia a doua a mini-ului francez, care a trecut recent printr-un proces de facelift. Noutăţile nu sunt foarte relevante vis-a-vis de priorităţile unei flote, aşa că ne vom concentra pe laura pragmatică. Deşi este disponibil exclusiv cu trei portiere, Twingo beneficiază de ofertă de spaţiu interior comparabilă cu cea a concurenţilor şi are avantajul (opţional cei drept) unei configuraţii foarte inteligente a banchetei (formată din două scaune individuale ce culisează independent). Motorul de 1,2 l nu a arătat probleme de fiabilitate, dar consumă mai mult comparativ cu concurenţa, iar capacitatea cilindrică atrage taxe mai mari.

peu7. Peugeot 107 – 8.386 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.0 i/ 68 CP; Consum de carburant (urban/ extra-urban/ mixt): 5,1/3,8/4,3; Garanţie oferită de producător: 2 ani; Calificativ EuroNCAP: 3 stele/68% protecţie pasageri; Raport de fiabilitate DEKRA: rezultate peste media clasei; Dotări standard (selecţie): ABS, EBD, airbag frontal şofer şi pasager, airbaguri laterale şi airbaguri tip cortină, ESP, servodirecţie asistată electric, volan reglabil.

Comparativ cu fratele său de platformă Toyota Aygo, situat ceva mai sus în preferinţele clienţilor, 107 este mai ieftin cu 300 de euro, dar această diferenţă de preţ nu poate fi considerată relevantă în condiţiile în care francezul nu are în echiparea standard nici aer condiţionat, nici sistem audio. Dacă în trecut aceste dotări puteau fi considerate un lux nenecesar pentru o maşină destinată flotelor, azi confortul angajaţilor a început să conteze mai mult, deoarece de multe ori el se reflectă în productivitatea generală. Asta înseamnă că va trebui să cumperi versiunea imediat superioară de echipare, caz în care avantajul financiar al lui 107 se pierde. O problemă pe care 107 o împarte cu Aygo şi C1 este capacitatea mică a portbagajului şi hayonul improvizat.

ci6. Skoda Citigo – 8.459 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.0 i/60 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/ mixt): 5,6/3,9/4,5; Garanţie oferită de producător: 5 ani; Calificativ EuroNCAP: 5 stele/89% protecţie pasageri; Raport de fiabilitate DEKRA: nu a fost testat încă; Dotări standard (selecţie): ABS, airbaguri frontale şofer şi pasager, airbaguri laterale faţă, servodirecţie electromecanică, pregătire radio cu 2 difuzoare, banchetă rabatabilă.

Modelul Citigo face parte din tripleta grupului nemţesc VAG (împreună cu VW up! şi Seat Mii), prin urmare se poate lăuda cu atuurile menţionate în cazul mai popularului Volkswagen (calitate bună a interiorului, siguranţă de top, tren de rulare echilibrat, motor economic). Preţul este mai mic cu aproximativ 500 de euro comparativ cu up!, dar şi echiparea standard este ceva mai restrictivă (fără system audio şi airbaguri tip cortină). În concluzie, modelul ceh poate fi o alternativă ceva mai accesibilă la VW, exact în linia cu care ne-a obişnuit de-a lungul anilor Skoda. Ca şi în cazul lui up!, există atât versiuni în trei portiere cât şi în cinci, cea din urmă fiind, de departe, cea mai populară.

Chevrolet Spark (MY 2013)5. Chevrolet Spark – 8.505 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.0 i/68 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/mixt): 6,6/4,1/5; Garanţie oferită de producător: 5 ani; Calificativ EuroNCAP: 4 stele/81% protecţie pasageri; Raport de fiabilitate DEKRA: nu a fost testat încă; Dotări standard (selecţie): Banchetă rabatabilă fracţionat 60/40, kit de reparaţie roată, pre-echipare audio cu 2 difuzoare, ABS, airbaguri frontale, laterale şi tip cortină.

Urmaşul de drept al Matiz-ului nu a reuşit să egaleze succesul de care s-a bucurat predecesorul său „made in Craiova”, dar poate că îi cerem şi noi prea mult într-o perioadă în care concurenţa este mult mai acerbă. Coreeanul a încercat în acelaşi timp şi o schimbare de optică, cu un desen exterior/ interior destul de spectaculos pentru această clasă, cu scopul declarat de a atrage tinerii mai mult decât firmele. Preţul de pornire reprezintă o bază bună de plecare (a se citi negociere), din păcate el nu include dotări esenţiale, din categoria aer condiţionat sau system audio. Prin urmare va trebui sa negociezi pentru un nivel superior de echipare, dar cum Chevrolet are în plan retragerea de pe piaţa europeană, nu vom duce lipsă de oferte speciale.

fi4. Fiat 500 – 11.148 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.2 i/69 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/ mixt): 6,2/4,3/5; Garanţie oferită de producător: 5 ani; Calificativ EuroNCAP: 4 stele/ 82% protecţie pasageri; Raport de fiabilitate DEKRA: rezultate medii; Dotări standard (selecţie): aer condiţionat, inchidere centralizată cu telecomandă, geamuri electrice, radio CD cu MP3, oglinzi reglabile electric, airbaguri frontale/laterale/cortină.

Al doilea exponent italian în top 10 poate fi considerat un intrus în această analiză prin faptul că se adresează unei clientele ceva mai sofisticate, pentru care imaginea contează mai mult decât aspectele de ordin financiar. Cu toate acestea, sunt sigur că există clienţi de flote care vizează şi acest aspect pe caietul de sarcini, iar în acest caz, Cinquecento se potriveşte la fix. Preţul
de achiziţie considerabil nu merită discutat în condiţiile în care vorbim despre imagine, dar este până la un punct justificat de o echipare standard generoasă. Motorul pe benzină de 1,2 l, ca şi toată gama de propulsoare disponibile, se situează cu o lungime în urma concurenţei din segment, motiv pentru care raportul performanţe/consum nu poate fi considerat chiar ideal.

ai3. Toyota Aygo – 8.715 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.0 i/68 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/ mixt): 5,3/3,9/4,4; Garanţie oferită de producător: 5 ani; Calificativ EuroNCAP: 3 stele/68% protecţie pasageri; Raport de fiabilitate DEKRA: rezultate peste media clasei; Dotări standard (selecţie): aer condiţionat cu reglare manuală, radio CD cu 4 difuzoare, volan reglabil pe înălţime, direcţie asistată electric, ESP, banchetă rabatabilă 50/50.

Modelul japonez poate fi considerat un veteran al segmentului, cu toate că anul trecut a primit un facelift minor. Aygo are partea sa un raport preţ/echipare foarte bun, cu ESP în standard, 6 airbaguri, aer condiţionat şi sistem audio. Motorul pe benzină de 1l şi 68 CP este un exemplu de fiabilitate şi economie, inclusiv în comparaţie cu concurenţii săi lansaţi ceva mai recent. Punctele nevralgice sunt calitatea slabă a interiorului şi oferta de spaţiu interior/portbagaj, acolo unde vârsta modelului a început deja să se simtă. Scorul de 3 stele înregistrat la testele EuroNCAP nu e chiar de „poveste”, dar faptul că japonezii oferă standard sistemul ESP compensează până la un punct performanţa modestă la testele de impact.

Volkswagen up2. VW up! – 8.839 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.0 i/60 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/ mixt): 5,6/3,9/4,5; Garanţie oferită de producător: 4 ani; Calificativ EuroNCAP: 5 stele/89% protecţie pasageri; Raport de fiabilitate DEKRA: nu a fost testat încă; Dotări standard (selecţie): Banchetă rabatabilă, radio CD RCD 213 MP3 cu 2 difuzoare, servodirecţie electromecanică, airbaguri frontale, laterale şi tip cortină.

Nemţii au mai experimentat în clasa mini acum câţiva ani cu modelul Fox (care nu a fost importat oficial în România) au tras învăţămintele de rigoare şi acum au lansat un produs complet. Am putea spune că Up! a cam luat cu asalt clasa mini din România, iar in al doilea an de comercializare, imaginea bună de brand şi calitatea generală a produsului l-a propulsat direct pe poziţia a doua a clasamentului vânzărilor, la doi paşi de liderul Panda. Citadina VW are în dreptul său o calitate de top a interiorului, dotări opţionale foarte avansate, dintre care se remarcă un sistem ce permite frânarea automată în cazul situaţiilor limită din mediul urban şi un motor pe benzină de 1l rafinat şi economic.

pa1. Fiat Panda de la 9.883 euro, TVA inclus

Motorizare: 1.2 i/69 CP; Consum de carburant (urban/extraurban/ mixt): 6,6/4,2/5,1; Garanţie oferită de producător: 5 ani; Calificativ EuroNCAP: 4 stele/82% protecţie pasageri; Raport de fiabilitate DEKRA: nu a fost testat încă; Dotări standard (selecţie): Aer condiţionat, CD+MP3 cu 6 difuzoare, închidere centralizată cu telecomandă, geamuri faţă electrice, servodirecţie Dual-Drive.

Fiat se numără printre producătorii cu experienţă în domeniul citadinelor, iar Panda este poate cel mai bun exemplu în acest sens. Modelul italian se remarcă printr-un spaţiu interior generos şi o versatilitate demnă de o maşină de concepţie modernă. Un alt atu important în clasă îl reprezintă disponibilitatea unei versiuni diesel de 1.3 l şi 75 CP ce poate fi alegerea ideală pentru o maşină de firmă ce va acoperi distanţe mari. Pe lângă alternative diesel, există şi o versiune ce poate rula pe bază de GPL. Merită menţionată şi funcţia City care implică o hiper-asistare a direcţiei electrice cu scopul de a facilitata manevrele urbane. Preţul ceva mai mare de achiziţie comparativ cu media segmentului este justificat de echiparea standard generoasă.

(Articol publicat în revista AutoExpert Flote, decembrie 2013 – ianuarie 2014)

Adaugati comentariu