Advertisement

Telecomunicații CFR
Home Finanţare Leasing financiar Ce alegem, leasing financiar sau leasing operaţional?

Ce alegem, leasing financiar sau leasing operaţional?

Pentru antreprenori, directori generali sau fleet manageri, decizia de constituire a unei flote nu este una simplă. Şi asta nu numai din punctul de vedere al modelelor în sine, ci şi al soluţiei de finanţare. Avansul, înregistrarea contabilă, taxele sau costurile de întreţinere sunt printre cele mai importante aspecte ce trebuie luate în considerare. Pentru constituirea sau reînnoirea unui parc auto există două soluţii de finanţare cel mai des întâlnite în practică, leasing financiar şi leasing operaţional.

Date fiind caracteristicile lor diferite, alegerea depinde de strategia de eficientizare a costurilor sau de însăşi filozofia în afaceri a companiei.

O reţetă standard nu există. Însă, în funcţie de specificul activităţii şi de tipul companiei, fiecare dintre caracteristicile celor două instrumente de finanţare se pot transforma în avantaje certe pentru entitatea căreia îi este destinată flota.

Definirea contractelor

În câteva cuvinte, leasingul financiar este un contract de închiriere care oferă la finalul lui posibilitatea achiziţionarea maşinii, plătind valoarea reziduală. De cealaltă parte, leasingul operaţional înseamnă tot un contract de închiriere, cu diferenţa că, la finalul său, autovehiculul nu poate fi achiziţionat. Încadrarea unui contract de leasing financiar sau leasing operaţional este, în unele cazuri, o sarcină dificilă, deoarece aceste forme de contract au multe aspecte comune.

Contractul de leasing financiar

Conform Codului Fiscal, contractul de leasing financiar trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele condiţii:
– Riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care este obiect al leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul în care contractul de leasing produce efecte (momentul în care utilizatorul este îndreptăţit să folosească bunul);
– În contractul de leasing este prevăzut transferul dreptului de proprietate asupra bunului care este obiect al leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;
– Este prevăzută opţiunea utilizatorului de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa dintre durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente;
– Perioada contractului de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă a bunului care face obiectul leasingului. În înţelesul acestei definiţii, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
– Valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului.

Contractul de leasing operaţional

Codul Fiscal defineşte contractul de leasing operaţional ca fiind orice contract de leasing încheiat între locator (persoana care are bunul în proprietate din punct de vedere juridic) şi locatar (persoana care are dreptul de folosinţă), care transferă locatarului riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate, mai puţin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală şi care nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute la ultimele patru puncte de la contractul de leasing financiar. Riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală există atunci când opţiunea de cumpărare nu este exercitată la începutul contractului sau când contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirării contractului. Cu alte cuvinte, acest contract este un contract de închiriere de bunuri.

Este foarte important ca firma care intenţionează să achiziţioneze o maşină să determine corect în ce categorie de contract de leasing intră un anumit contract, pentru a ţine o evidenţă contabilă corectă.

Caracteristici

Leasingul financiar este ideal pentru un compania care doreşte să devină şi proprietara unei maşini noi sau second-hand. Diferenţa între avans şi valoarea maşinii este suma finanţată şi perioada este în general cuprinsă între 12 şi 72 de luni. În general, companiile care optează pentru leasing financiar sunt firme în dezvoltare continuă, care doresc să aibă flexibilitatea numărului de kilometri parcurşi, dar şi a momentului când doresc să schimbe vehiculul cu un model nou. Amortizarea permite scăderea activului din contabilitate în funcţie de reglementările legale.

Dacă vorbim însă de un parc mai mare de maşini, care în 5 ani este foarte probabil să aibă câteva sute de mii de kilometri, atunci cel mai probabil se va opta pentru un leasing operaţional, la finele căruia parcul auto va fi reînnoit. Practic, prin intermediul produsului de leasing operaţional, o companie specializată pune la dispoziţia firmelor maşinile de care acestea au nevoie pentru a-şi derula activitatea, în schimbul achitării unor rate, calculate în funcţie de rulajul anual şi de durata contractului. Ratele sunt împărţite pe o perioadă, de obicei între 12 şi 48 de luni şi au o deductibilitate totală. Sumele acoperă toate costurile de utilizare şi orice cheltuieli suplimentare sunt în general achitate de firma de leasing operaţional şi refacturate clientului. Pe lângă închiriere, ratele pot include servicii de card de combustibil, cauciucuri sau alte costuri. Astfel, compania plăteşte doar pentru ceea ce utilizează, iar la finalul contractului returnează maşinile fără a-şi mai asuma
riscul de revânzare. Pentru contractele de leasing operaţional nu se solicită avans, sunt percepute chirii fixe pe întreaga perioadă de contract cu condiţia ca parametrii (perioadă şi kilometraj) să rămână constanţi. Garanţiile suplimentare (depozite, bonuri la ordin, scrisori de bonitate) sunt solicitate în mod exceptional, în funcţie de bonitatea companiei. În plus, autovehiculele nu sunt înregistrate ca active în contabilitatea utilizatorilor, iar, la final, clienţii nu trebuie să achite valoarea reziduală.

Faţă în faţă: leasing operaţional și leasing financiar

Mobilitatea

Mobilitatea beneficiază de puncte bonus în cazul leasingului operaţional, pentru că finanţatorul oferă maşină de înlocuire în cazul unui accident, spre deosebire de leasingul financiar, unde utilizatorul este nevoit să îşi găsească singur un vehicul de schimb, cât timp al său este în service pentru reparaţii.

Aspectele contabile

Dacă s-a optat pentru leasingul financiar, utilizatorul trebuie să înregistreze maşina în evidenţele sale contabile, având în vedere faptul că la finalul contractului devine proprietar. În schimb, maşina închiriată printr-un leasing operaţional va fi înregistrată în contabilitatea finanţatorului.

Plata avansului

Plata unui avans este necesară, în general, numai la încheierea unui contract de leasing financiar, nu şi în cazul unui leasing operaţional.

Cuantumul ratei lunare

În cazul leasingului operaţional rata lunară poate fi mai mare decât ratapentru leasing financiar. Trebuie să avem însă în vedere că, în cazul leasingului operaţional, ratele includ, distribuit lunar, avansul din leasingul financiar şi, pe de altă parte, acoperă o serie de servicii care asigură mobilitate neîntreruptă: plata taxelor, asigurări Casco şi RCA, mentenanţă completă şi reparaţii, managementul anvelopelor – achiziţie, schimb şi depozitare, precum şi asistenţa rutieră.

Costurile suportate pe durata contractuală

Utilizatorul maşinii închiriate prin leasing operaţional nu are grija cheltuielilor pentru reparaţii la service, schimbarea anvelopelor, taxe, impozite şi asigurări, deoarece finanţatorul are aceste responsabilităţi. În mod contrar, dacă închei un contract de leasing financiar, mentenanţa şi toate costurile neprevăzute, vor fi în sarcina utilizatorului.

Restricţii privind numărul de kilometri

Aceste restricţii există în cazul leasingului operaţional, spre deosebire de leasingul financiar care oferă o flexibilitate mai mare, fără să impună limitări cu privire la numărul de kilometri ce pot fi parcurşi pe perioada derulării contractului.

Finalul contractului

În cazul leasingului operaţional, la sfârşitul duratei contractuale, maşina închiriată rămâne în proprietatea finanţatorului, pe când la expirarea contractului de leasing financiar, utilizatorul are posibilitatea de a cumpăra vehiculul la valoarea reziduală, devenind astfel proprietar.

 

(Articol apărut în revista Flote Auto, februarie 2021)

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI:

Noile restricții se aplică începând de duminică. Cum arată declaraţia pe proprie răspundere

Ministrul Transporturilor a depus plângere penală la DNA împotriva celor responsabili pentru blocarea metroului

Cerere de fonduri europene pentru modernizarea și construcția a 58 de poduri din 15 județe

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ALD Automotive
InterviuriLeasing operaţional

Cum va dezvolta Ayvens piața de leasing operațional din România

Interviu cu Shane Dowling, Country Managing Director Ayvens în România

Moov Leasing
Leasing operaţional

Moov Leasing își majorează capitalul social și ajunge la o evaluare de 50 mil. euro

Moov Leasing,companie de leasing operațional care se concentrează pe nevoile clienților individuali...

Ayvens
Leasing operaţional

ALD Automotive | LeasePlan își continuă activitatea sub noul nume Ayvens

ALD Automotive | LeasePlan lansează în România noul său brand global de...

Hidroelectrica
Leasing operaţional

Flotă de 42 de vehicule cu emisii scăzute pentru Hidroelectrica

Hidroelectrica a lansat licitația pentru contractarea în leasing operațional a unui număr...