radar
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Cât te costă utilizarea telefonului sau altor gadgeturi în timpul condusului?

Cât te costă utilizarea telefonului sau altor gadgeturi în timpul condusului?

Noua legislaţie rutieră le interzice complet şoferilor utilizarea telefonului sau altor gadgeturi în timp ce se află la volan. În caz contrar, aceştia vor fi sancţionaţi cu 4 puncte penalizare, ceea ce înseamnă o amendă de 820 de lei, adică de două ori mai mare decât amenzile pe care le primeau dacă care erau prinşi vorbind la telefon fără sistem „hands-free”.

Până acum, legislaţia rutieră prevedea amenda minimă, de două puncte penalizare (410 lei), dar aceasta se aplica doar celor care erau într-o convorbire telefonică folosindu-se de mână şi nu de căşti sau difuzor.

Schimbarea legislativă a venit după numeroasele accidente produse din cauza şoferilor care filmau şi transmiteau live aceste filmări pe reţelele de socializare din mediul online. Modificarea este valabilă nu numai pentru telefoane, ci şi pentru alte dispozitive cu funcţii de redare text, foto, video sau înregistrare, cum ar fi tableta, reportofonul, camera foto sau video.

La data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1 nr. 675, Ordonanţa nr. 11/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Citiţi articolul integral pe www.zero-accidente.ro.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Câte cereri mai are de rezolvat ANAF pentru restituirea taxei auto

Din 12 octombrie, schimbări majore în Codul Rutier – OUG 195/2002

A început căutarea celui mai bun mecanic din România: s-au deschis înscrierile pentru concursul Mecanicul Anului 2019!

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cod rutier
Siguranţă rutieră

Controverse aprige în Italia privind noul Cod rutier. Pietonii pierd imunitatea pe zebră și riscă amenzi dacă nu se asigură

Schimbare majoră de paradigmă legislativă în noul Cod Rutier din Italia. Chiar...

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Siguranţă rutieră

Restricții majore pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse în a doua jumătate a lunii octombrie

Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată temporar în perioadele...

AEB
Siguranţă rutieră

Eficiența sistemelor AEB în prevenirea coliziunilor din spate, confirmată de statistici

Sistemele avansate de asistență pentru șofer (ADAS) au devenit echipamente obligatorii pentru...

Codul Rutier
JuridicSiguranţă rutieră

Italia schimbă radical Codul Rutier. De la amenzi dictate de comportament la reguli stricte pentru motocicliști și pietoni

Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...