Advertisement

insolvență
Home Miscellanea Business Cât de optimiști sunt directorii generali în perspectivele afacerilor. PwC CEO Survey

Cât de optimiști sunt directorii generali în perspectivele afacerilor. PwC CEO Survey

La un an de la declanșarea pandemiei, directorii generali manifestă un nivel record de optimism în ceea ce privește redresarea economiei globale, 76% dintre aceștia estimând îmbunătățirea evoluției PIB global în 2021, reiese din cea de-a 24-a ediție a raportului PwC CEO Survey. Cu toate acestea, când vine vorba de perspectiva propriilor afaceri, nivelul de încredere al managerilor variază în functie de industrie.

„Deşi criza sanitară rămâne în topul ameninţărilor, ponderea celor care au previziuni optimiste a atins, la această ediţie CEO Survey, cel mai înalt nivel din ultimii nouă ani. De exemplu, în 2020, doar 22% estimau perspective pozitive pentru economie, iar în 2019, 42% aveau astfel de aşteptări. Totuşi există şi o serie de îngrijorări, iar cea pe care am remarcat-o se referă la volatilitatea politicilor fiscale care, influenţate de viteza de acumulare a datoriilor publice pe fondul pandemiei, ar putea duce la o majorare a taxelor pe termen scurt”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

Totodată, directorii generali sunt mai optimişti şi în ceea ce priveşte perspectivele afacerilor lor. Aproximativ 36% dintre cei chestionaţi au declarat că sunt „foarte încrezători” în perspectivele organizaţiei lor de creştere a veniturilor în următoarele 12 luni, faţă de 27% în 2020.

Potrivit raportului, în timp ce încrederea globală este în creştere, există variaţii semnificative între industrii, reflectând modul diferit în care comportamentul consumatorilor a fost afectat de pandemie.

Astfel, directorii generali din sectoarele tehnologiei şi telecomunicaţiilor prezintă cele mai ridicate niveluri de încredere, de 45% şi, respectiv, 43%. La polul opus se află cei din transporturi şi logistică (29%), respectiv din ospitalitate şi agrement (27%), care sunt printre cei mai pesimişti în ceea ce priveşte capacitatea lor de a creşte veniturile în următoarele 12 luni.

Topul riscurilor 2021

„Nu este surprinzător faptul că pandemiile şi crizele de sănătate sunt în fruntea listei de ameninţări la adresa perspectivelor de creştere, depăşind teama de supra-reglementare, care a fost principala preocuparea pentru directorii generali la nivel global din 2014 până anul trecut.”, potrivit raportului PwC CEO Survey.

De asemenea, digitalizarea creşte riscurile generate de ameninţările cibernetice. Acest lucru, coroborat cu creşterea semnificativă a incidentelor de securitate cibernetică din 2020, inclusiv atacuri de tip „ransomware”, a propulsat ameninţările cibernetice pe locul doi în topul preocupărilor, fiind menţionate de 47% dintre directorii executivi, comparativ cu 33% în 2020. Întrebaţi despre cheltuielile lor pentru transformarea digitală, aproape jumătate dintre directorii executivi (49%) spun că acestea vor creşte cu 10% sau mai mult.

O altă preocupare este răspândirea dezinformării (28%, în creştere faţă de 16% în 2020), care a avut un impact asupra alegerilor, reputaţiei şi sănătăţii publice – contribuind la scăderea încrederii în întreaga societate.

Dacă în 2020, incertitudinea politicii fiscale s-a clasat în afara primelor zece preocupări ale directorilor executivi, în 2021 importanţa sa a crescut rapid, ajungând până pe locul şapte (31%), având în vedere îngrijorarea privind acumularea datoriilor guvernamentale care ar putea conduce la majorarea taxelor.

Totodată, schimbările climatice se situează încă pe locul nouă printre ameninţările la adresa creşterii, fiind menţionate de aproape o treime dintre respondenţi (faţă de 24 în 2020).

Topul destinațiilor de afaceri potrivit PwC CEO Survey

Rezultatele sondajului arată că 35% dintre directorii generali doresc să crească afacerile companiei pe piaţa din SUA în următoarele 12 luni, în timp ce China este vizată de 28% dintre aceştia. În 2020, SUA erau doar cu un punct procentual înaintea Chinei. Noile evoluţii politice şi tensiunile existente au avut un impact asupra percepţiei directorilor americani care mizează mai puţin pe China ca motor de creştere şi devin mai atenţi la Canada şi Mexic. Directorii executivi din China arată un interes tot mai mare pentru economiile mari, precum SUA, Germania şi Japonia, ca destinaţii principale pentru exporturi.

După SUA şi China, Germania se menţine pe locul trei pe lista destinaţiilor privind creşterea afacerilor, în timp ce Marea Britanie, după Brexit, se află pe patru (11%), depăşind India (8%). Japonia, de asemenea, creşte în clasament şi devine a şasea cea mai atractivă ţară, depăşind Australia, care a deţinut această poziţie anul trecut.

Desfăşurat în ianuarie şi februarie 2021, CEO Survey explorează opiniile a 5.050 de directori din întreaga lume, inclusiv din România. Raportul global CEO Survey se lansează pe 11 martie, în cadrul unui eveniment virtual găzduit de CNBC Catalyst. Ediţia CEO Survey 2021 pentru România va fi publicată la începutul lunii iunie.

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR a reziliat contractul pentru sectorul Chețani – Câmpia Turzii

Start pentru pregătirea tehnică a autostrăzii Ploieşti-Braşov

Lista statelor care au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

volvo
Business

Volvo renunță la planul de a vinde numai vehicule electrice din 2030

Compania auto Volvo a anunțat că și-a abandonat obiectivul de a produce...

MOL
Business

MOL a început să producă hidrogen verde în cea mai mare fabrică din regiune

La rafinăria MOL din Százhalombatta a început producția în cea mai mare...

Chrysler
Business

Stellantis refuză să vândă Chrysler strănepotului fondatorului mărcii

Strănepotul fondatorului Chrysler l-a contactat pe șeful Stellantis pentru a-și exprima nemulțumirea...

BYD
BusinessIndustrie auto

BYD vrea să fie un producător „european”. Care este strategia?

Producătorul chinez de vehicule electrice BYD vrea să cucerească Europa și intenționează...