A0
Home Infrastructură Când se va circula pe Autostrada de Centură București A0

Când se va circula pe Autostrada de Centură București A0

Semi-inelul de sud al Autostrăzii de Centură Bucureşti A0 va fi finalizat complet în 2023, iar cel de nord, în 2024, a estimat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

”Avem lucrări ample, pentru prima dată poate după Revoluţie. Adică avem această autostradă A0, al doilea ring, în care avem contracte semnate full pe sud, pe semicercul sudic, pe două treimi din semicercul sudic se şi lucrează cu o firmă turcă. În sud, în 2023 va fi gata, dar firma mi-a promis că ar vrea să dea la sfârşitul anului viitor, adică 2022, un sector destul de lung, între DN 6, drumul de Alexandria, şi ieşirea Olteniţei. Să zicem un sfert din cercul acesta din jurul Bucureştiului ar fi gata la sfârşitul anului viitor, să sperăm că se ţin de cuvânt, termenul contractual îi duce în 2023. Dar în orice caz, în 2023 tot semicercul sudic”, a afirmat ministrul Transporturilor la Digi 24.

În ceea ce priveşte inelul rutier din nordul Capitalei, Cătălin Drulă a afirmat că sunt două contracte semnate pentru două tronsoane, iar alte două sunt în faza finală de contestaţie.

Potrivit ministrului Transporturilor, pe semi-inelul de nord ar urma să se circule în anul 2024.

Autostrada de Centură Bucureşti (A0) este proiectată pentru a prelua traficul de tranzit, în special traficul greu, pe relaţia Constanţa – Nădlac şi pe direcţia Giurgiu – Siret.

Execuţia sa a fost divizată în două mari părţi, Semi-inelul de Sud (km 52+070 – km 100+765), care include şi modernizarea actualei Şosele de centură a Capitalei (DNCB) şi Semi-inelul de Nord (km 0 – km 52+070).

Ambele secţiuni fac parte din proiectul intitulat generic „Infrastructura integrată pentru zona orbitală a Municipiului Bucureşti”.

 

CITEȘTE ȘI:

Noi vedete în flote. Modelele anului 2021

Contract pentru actualizarea documentației tehnice a VO Mediaș, în lungime de 8,4 km

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Bacău - Piatra Neamț
Infrastructură

Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț. CNIR a lansat licitația pentru contractul de supervizare

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a lansat licitația pentru achiziția serviciilor...

Autostrada Unirii A8
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Tronsoanele de pe secțiunea Târgu Neamț – Ungheni au constructori desemnați

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat, astăzi, Asocierea SA&PE Construct...

Iași - Pod peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Licitație pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Iași – Pod peste Prut

La o zi după ce a desemnat constructorul, Compania Naţională de Investiţii...

Rețeaua de autostrăzi
Infrastructură

INS: Rețeaua de autostrăzi a crescut, anul trecut, cu 131 km, la 1.268 km

La 31 decembrie 2025, lungimea rețelei de drumuri publice totaliza 87.220 km,...