Tehnologia video a evoluat spectaculos în ultimii ani, dovedindu-şi utilitatea constant, în activitatea cotidiană. În cazul automobilului, combinaţia cu sistemele GPS şi cu tehnologiile de comunicaţie generează instrumente din ce în ce mai sofisticate şi mai utile, al căror efect este, în primul rând, siguranţa.
Dacă analizăm cifrele, putem spune că Taiwan deţine un adevărat monopol mondial în domeniu – industria locală vinde aproape 50% dintre camerele video digitale si 80% din sistemele de navigaţie GPS portabile. Firesc, taiwanezii fac astfel jocurile şi în cazul camerelor video pentru automobi-le. Ca urmare, în timpul ultimei vizite în Taiwan, pentru a vedea industria auto locală, a fost mai mult decât interesant să pătrund în spaţiile industriale unde sunt realizate aceste dispozitive.
În cazul camerelor video pentru automobile, s-a trecut rapid de la amuzament la utilitate şi, implicit, la economie şi siguranţă. Există deja ţări importante pe harta auto mondială în care o asemenea cameră este obligatorie la bordul maşinii. Un rol important îl joacă aici şi firmele de asigurare, care au nevoie de înregistrări ale evenimentelor din jurul maşinii şi, mai nou, administratorii de flote, care au înţeles că reducerea costurilor de exploatare este direct proporţională cu monitorizarea şoferilor.
Aceste dispozitive au devenit din ce în ce mai performante, înglobând rapid din ce în ce mai multe funcţii. De exemplu, în anul 2013 majoritatea producătorilor au asociat la camere sisteme GPS, în 2014 s-au generalizat ecranele de tip touch screen, iar în 2015 avem la modă conectivitatea cu alte dispozitive (în special de tip smart phone), care asigură transmiterea informaţiei în timp real.
Sistemele GPS integrate asigură monitorizarea traseului şi a vitezei, posibilitatea marcării locurilor de interes şi, acolo unde există, atenţionarea cu privire la radarele fixe. Unele camere au butoane de urgenţă, prin care se asigură păstrarea înregistrării respective şi, în funcţie de caracteristici, comunicarea evenimentului.
Pentru maşinile de companie, modulul 3G monitorizează în timp real deplasarea şi modul de a conduce, toate aceste caracteristici putând fi urmărite de la mare distanţă. Ca să ne convingă, gazdele noastre de la Vacron ne-au făcut o demonstraţie arătându-ne deplasarea unor maşini din Australia şi din USA, dotate cu asemenea sisteme. Prin intermediul 3G, opţional, se poate chiar discuta cu şoferul.
Similar senzorilor pentru airbag, unele camere au senzor de tip G, care, în cazul unui impact, declanşează înregistrarea de urgenţă. Aceasta este stocată într-un spaţiu separat, peste care nu se mai poate înregistra nimic – o adevărată cutie neagră a maşinii.
Există dispozitive cu două camere, una în faţă şi cealaltă către înapoi, avantajul fiind monitorizarea evenimentelor din ambele direcţii. Unele camere se montează ca oglindă retrovizoare, cu ecranul ocupând o mică suprafaţă a oglinzii, avantajul fiind că nu mai ai un echipament suplimentar montat pe parbriz. De asemenea, există şi camere fără ecran, acestea putând fi conectate la monitorul existent pe maşină, de aici rezultând o economie pentru utilizator. Dacă vă doriţi, este posibilă şi monitorizarea continuă, existând şi camere cu infraroşu, pentru noapte.
Din punct de vedere al memoriei, în general este posibilă stocarea a 400-500 de minute (în funcţie de capacitatea cardului de memorie), după care se continuă înregistrarea în buclă, cele mai noi informaţii ştergându-le pe cele mai vechi.
În continuare, câteva exemple, de la doi jucători taiwanezi importanţi din domeniu.
MIO este de ceva timp prezent în România, în timp ce VACRON este pe cale să devină activ.

VACRON CDR-E07

VACRON VVH-MD40D / VVH-MD80D

Mio MiVue 538

MiVue 658 WIFI
(Articol publicat în Flote Auto, iulie-august 2015)
NEXEN TIRE, un producător global de anvelope de top, a anunțat că...
•Flote Auto31 iulie 2026Într-un scenariu ideal, bugetul nu ar fi o problemă și am alege...
•Flote Auto27 iulie 2026Managerii de flote care fac tranziția către vehiculele electrice pe baterie se...
•Ada Ștefan21 iulie 2026Pneurile sunt singurele puncte de contact ale masinii cu carosabilul, iar performanta...
•Doiniţa Stanciu8 iunie 2026
Comentați?