BYD
Home Piaţa auto Industrie auto BYD va produce anual 150.000 de vehicule electrice în Turcia

BYD va produce anual 150.000 de vehicule electrice în Turcia

Producătorul chinez BYD a anunțat oficial construirea unei noi fabrici de vehicule electrice destinate în special pieței europene. Aceasta va fi situată în Turcia, ceea ce îi va permite să evite plata noilor taxe vamale aplicate mașinilor din China.

Liderul mondial în vânzările de vehicule electrificate (numit și „vehicule cu energie nouă”) a semnat acordul cu Fatih Kacir, ministrul turc al Industriei și Tehnologiei, în prezența președintelui Recep Tayip Erdogan.

Investiția prevăzută în viitoarea fabrică și într-un centru de dezvoltare este de 1 miliard de dolari.

„BYD este cel mai mare producător mondial de vehicule electrice și unul dintre cele mai avansate în ceea ce privește tehnologia și calitatea fabricației. Într-adevăr, aceasta va fi o investiție pentru piața turcă, dar mai ales pentru piața europeană, prin evitarea taxelor vamale impuse vehiculelor de origine chineză”, a comentat consultantul independent Levent Taylan, citat de AFP.

Acesta consideră că BYD are potențialul de a vinde aproximativ 20-25.000 de vehicule pe an pe piața turcă și de a exporta 75.000 în UE.

Potrivit primelor informații, uzina va avea o capacitate de 150.000 de vehicule pe an, va angaja 5.000 de persoane și va fi operațională la sfârșitul anului 2026.

Locația viitoarei fabrici turcești nu a fost specificată, dar BYD ar intenționa să-și construiască fabrica în provincia Manisa, lângă orașul de coastă Izmir, pe un teren oferit de Turcia.

Cea mai nouă fabrică BYD, deschisă recent în Thailanda, precum și cea care se construiește în Ungaria au aceeași capacitate de producție, de 150.000 de vehicule pe an.

Semnarea acordului între Turcia și BYD vine la doar câteva zile după intrarea în vigoare a taxelor vamale majorate la vehiculele electrice importate din China. În cazul constructorului auto chinez, suprataxa are cel mai scăzut nivel, de 17,4%.

Cu toate acestea, pentru vehiculele construite în Turcia, suprataxa nu va trebui plătită, pe fondul Acordului vamal dintre Ankara și Bruxelles, semnat în 1996. Acest lucru a făcut posibilă deschiderea pieței europene către vehicule „made in Turkey”, facilitând astfel exportul a 70% din producția locală către Europa.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Mari companii europene solicită UE să-și stabilească un mandat clar privind flotele verzi

 

Rutele ocolitoare în perioada închiderii circulației pe Valea Oltului (DN 7)

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

samsung
Industrie auto

Samsung SDI va furniza celule de baterie pentru mașinile electrice ale Volkswagen

Producătorul sud-coreean de baterii Samsung SDI ar putea deveni furnizor suplimentar de...

xpeng
Industrie auto

Xpeng va produce al patrulea model la fabrica Magna Steyr din Austria

Constructorul auto chinez de vehicule electrice Xpeng își extinde colaborarea cu producătorul...

Nissan
BusinessIndustrie auto

Nissan ar putea găzdui, din 2027, asamblarea unor modele Chery la uzina din Marea Britanie

Nissan Motor a anunțat că a semnat un memorandum de înțelegere (MoU)...

Auto Italia
Industrie autoPiaţa auto

Cristian Prichea este numit CEO al Auto Italia

Auto Italia anunță numirea lui Cristian Prichea în funcția de Chief Executive...