Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia poate derula doar aproximativ 45% din totalul lucrărilor prevăzute în contract, din cauza lipsei Acordului de Mediu revizuit și a Autorizațiilor de Construire pentru întreg șantierul.
Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, Compania de drumuri a depus documentația necesară la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) în 12 august 2026, dar autorizațiile încă întârzie. ”Din această cauză, activitățile sunt concentrate la tunelurile, viaductele, terasamentele și lucrările de consolidare de pe sectoarele pentru care a fost emisă Autorizație de Construire”, spune Cristian Pistol.
Pe șantierul Secțiunii 2 (Boița – Cornetu) sunt mobilizați 708 de muncitori și 162 de utilaje, iar stadiul fizic general este de aproximativ 16%.
În această săptămână, constructorii turci au străpuns și cea de-a doua galerie (264 m) a tunelului Boița 1, prima galerie (247 m) a fost pătrunsă pe 20 iulie 2026. Urmează realizarea cămășuielii interioare a celor două fire, la care lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%.
În șantier se lucrează la alte două tuneluri:
- Tunelul Balota (500 m): excavații și cămășuială exterioară; stadiul fizic a ajuns la 13,69%.
- Tunelul Robești (900 m): ambele galerii au fost străpunse, iar stadiul fizic a ajuns la 39,48%. În prezent se execută hidroizolația și căptușeala interioară.
Pe traseul Secțiunii 2 (31,33 km) se vor construi 7 tuneluri, prin tehnologia NATM (Noua Metodă Austriacă), care folosește rezistența naturală a masivului stâncos pentru susținere prin torcretare, bulonare și stabilizare.
Contractul, în valoare de 4,25 miliarde de lei (fără TVA), este finanțat prin Programul Transport (PT).
CITEȘTE ȘI:
În trimestrul trei, 1 din 8 vehicule livrate de Grupul Volkswagen a fost propulsat pur electric
Companiile aleg cu precădere leasingul operațional la achiziția flotelor auto. Studiu Business Lease






Comentați?