Autostrada Comarnic-Braşov a devenit proiectul prioritar al Asociaţiei de Dezvoltare lntercomunitară (ADI) “Valea Prahovei în Acţiune”, o oganizaţie a autorităţilor publice locale din judeţele Prahova şi Braşov.
Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, preşedintele Asociaţiei, consideră că acest organism va avea, deopotrivă, atât un rolul de suport, cât şi unul de presiune pentru Ministerul Transporturilor în realizarea autostrăzii.
“Se va constitui un grup de lucru dedicat acestui proiect din care vor face parte şi reprezentanţi ai ADI „Valea Prahovei în Acţiune”.Vom participa permanent, vom asigura sprijin tehnic, economic, logistic pentru ca proiectul să meargă mai departe”, a precizat Vlad Oprea.
La rândul său, Mihail Veştea, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a arătat că există discuţii pentru gândirea unui întreg concept de mobilitate pe toată Valea Prahovei, fiind vorba despre legătura cu Braşovul pe mai multe căi.
“Sigur că proiect prioritar pentru această asociaţie este realizarea autostrăzii, dar noi am avut discuţii şi la nivelul Ministerului Transporturilor şi la Compania Naţională de Investiţii în Infrastructură Auto şi la CFR şi la MLPDA să gândim un concept de mobilitate. De fapt, pe toată Valea Prahovei, legătura cu Braşovul, pentru că de fapt acesta este conceptul major, care înseamnă şi autostradă, şi cale ferată şi întreaga mobilitate, transportul public de persoane şi tot acest concept. Momentul este esenţial, faptul că mai multe autorităţi locale se unesc şi gândesc împreună tot ce înseamnă mobilitatea pe Valea Prahovei este esenţa lucrurilor. O să vedeţi (…) că în câţiva ani va fi şi aici, pe Valea Prahovei, legătura cu Braşovul un concept unitar. (…) Am discutat şi demarăm realizarea unui masterplan de mobilitate pe zona aceasta”, a explicat Mihail Veştea.
Din Asociaţia de Dezvoltare lntercomunitară “Valea Prahovei în Acţiune” fac parte administraţiile locale din oraşelor Sinaia, Azuga, Comarnic, Predeal şi Consiliul Judeţean Braşov.
În începutul lunii februarie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunţa că ADI Valea Prahovei este eligibilă în a prelua un tronson din autostrada Comarnic-Braşov pentru a-l implementa.
În accepţiunea şefului de la Transporturi, „a implementa” înseamnă „a revizui studiul de fezabilitate, a întocmi proiectul tehnic, a licita bineînţeles – asta înseamnă descentralizare – şi bineînţeles ultima etapă, cea de execuţie”.
Finanţarea pentru Autostrada Comarnic-Braşov ar urma să fie realizată din fonduri europene. Cum autorităţile locale nu sunt eligibile pentru accesarea de bani UE pentru proiecte de infrastructură mare, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care autorităţile publice locale pot prelua de la administratorul infrastructurii rutiere, pe bază de protocol, variante ocolitoare, drumuri naţionale, drumuri de legătură.
Proiectul pentru Autostrada Comarnic-Braşov
Scenariul agreat de Ministerul Transporturilor împreună cu ADI Valea Prahovei constă în desfăşurarea unei proceduri de licitaţie pentru revizuire SF şi realizare PTE pe un nou aliniament in cazul secţiunilor ce afectează în mod direct staţiunile (ex. înlocuirea traseului existent la suprafaţa cu tunele in cazul Buşteni) – termen: 36 luni pentru finalizarea documentaţiei. Pregătirea proiectului va cumula atât revizuirea Studiului de fezabilitate, cat si realizarea Proiectului Tehnic si supervizarea lucrărilor. Se va urmări ca sectoarele de autostradă pentru care traseul nu se modifică faţă de SF din 2006, să fie lansate mai rapid în execuţie.
Costul estimat al proiectului este de aproximativ 1197 mil. euro cu TVA (determinat în baza standardelor de cost europene pentru lucrări similare) şi ar avea sursă de finanţare din fonduri europene nerambursabile prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) şi cofinanţare de la Bugetul de Stat.
Astfel, proiectul poate fi împărţit în 5 loturi:
– Lotul 1: Comarnic – Posada (apx. 7 km) – implementare rapida (zona de depresiune) – reprezintă şi VO Comarnic;
– Lotul 2: Posada – Sinaia Sud (apx. 8 km) – implementare dificila (defileul de la Posada);
– Lotul 3: Sinaia Sud – Buşteni Nord (apx. 14 km) – implementare rapida datorita (zona de depresiune) – reprezintă şi VO Sinaia şi VO Buşteni;
– Lotul 4: Buşteni Nord – Predeal Sud (apx. 8 km) – implementare dificila (doua defilee);
– Lotul 5: Predeal Sud – Râşnov (apx. 15.0 km) – implementare dificilă (diferenţă mare de nivel).
CITEȘTE ȘI:
Alianța Ford – Volkswagen. Primele acorduri pentru utilitare, conducere autonomă și mașini electrice
10 autovehicule speciale pentru Serviciul de Protecţie şi Pază
CNAIR. Hartă interactivă cu autostrăzile în construcţie
Comentați?