Autonomia mașinilor electrice a atins un nivel record de 386 mil. km la nivel global


Lansat în 2017, indicele privind autonomia vehiculelor electrice (Automotive Electrification Index e-Range) ia în calcul doar vehiculele electrice pe baterii (BEV, PHEV, FCEV), nu și mașinile hibride non-plug-in (HEV), precum Toyota Prius. Totodată, în calculul indicelui sunt incluse doar autoturismele și vehiculele comerciale cu o masa totală mai mică de 6 tone.
Indicele este calculat pe baza datelor centralizate din peste 70 de țări, inclusiv România.
Astfel, potrivit celui mai recent raport al companiei de consultanță, clasamentul regiunilor din punctul de vedere al distanței care poate fi parcursă numai cu propulsie electrică este condus de China, SUA și Europa.
Cu toate acestea, raportul arată că, în timp ce în China, autonomia vehiculelor electrice s-a dublat (99%), de la 92 mil. km la finalul lui 2019, la 183 mil. km la finalul lui 2020, în Europa, autonomia aproape s-a triplat, de la 50 mil. km în T4 2019 la 138 mil. km în T4 2020.
Strict în clasamentul țărilor privind autonomia mașinilor electrice, China este urmată de SUA și Germania (39 mil km).
În clasamentul producătorilor auto pentru trimestrul IV 2020, la nivel mondial, Tesla își menține poziția de brand cu cea mai mare autonomie globală, de 100 mil. km.
La nivel european, Volkswagen ocupă primul loc, cu un e-range de 40 mil. km, iar Tesla ocupă locul al doilea, cu un e-range de 19 mil. km.
CITEȘTE ȘI:
Circulaţie restricţionată joi pe A1 Sibiu – Deva ca urmare a lucrărilor la Nodul Rutier Sebeş
Testarea medicală a șoferilor ar trebui standardizată la nivelul UE. Propunerea ETSC