Aşteptarea la intrarea în România din Bulgaria poate ajunge şi la 6 ore

Cetăţenii români care intenţionează să tranziteze Bulgaria ar putea aştepta şi 6 ore pentru a intra în România, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit instituţiei, întârzierile sunt cauzate de numărul mare de cereri pentru tranzit transmise de misiunile diplomatice.



Bulgaria

„Tranzitarea teritoriului Republicii Bulgaria este permisă doar pentru întoarcerea în statul de reşedinţă şi numai în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria. Conform reglementărilor în vigoare, cetăţenii români pentru care se permite tranzitul pe teritoriul Republicii Bulgaria trebuie să informeze în prealabil Ambasada României la Sofia, care, cu sprijinul Ministerului bulgar al Afacerilor Externe, obţine acordul Ministerului bulgar al Afacerilor Interne cu privire la punctele de trecere a frontierei pentru intrare, respectiv ieşire pentru trecerea în regim de tranzit”, a anunţat miercuri MAE.

În acest context, având în vedere numărul foarte mare de solicitări de aprobare a intrării/ tranzitului pe teritoriul Republicii Bulgaria, MAE le recomandă cetăţenilor români care intenţionează să tranziteze teritoriul bulgar în scopul întoarcerii în statul de reşedinţă să informeze Ambasada României la Sofia cu minimum 48 de ore înainte de data sosirii în Bulgaria, pentru a putea efectua demersurile necesare pe lângă autorităţile bulgare cu privire la traseul de tranzit.

Astfel, cetăţenii români sunt rugaţi să transmită o solicitare pe adresa de email a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Sofia: sofia.consul@mae.ro.

Solicitarea transmisă trebuie să conţină următoarele informaţii:

  • numele şi prenumele persoanelor;
  • numărul paşaportului/ seria şi numărul cărţii de identitate;
  • data intrării pe teritoriul Bulgariei (data şi ora zborului, dacă este cazul);
  • traseul tranzitului (punctul de intrare, respectiv punctul de ieşire în/ din Bulgaria);
  • dacă este disponibil, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport care asigură deplasarea pe teritoriul Bulgariei.

MAE menţionează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://sofia.mae.ro/, http://www.meteoalarm.eu/, http://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

CITEŞTE ŞI:

Renault va închide 4 uzine din Franţa, în cadrul unui vast plan de restructurare

Dieselgate. Acuzaţiile împotriva şefilor VW au fost retrase în schimbul a 9 mil. euro

Autorităţile locale solicită accelerarea lucrărilor la VO Satu Mare

 

Adaugati comentariu