Advertisement

avariate
Home Administrare flote Asigurări ASF promite că, până în februarie, va găsi soluţii pentru ieftinirea tarifelor RCA pentru tineri

ASF promite că, până în februarie, va găsi soluţii pentru ieftinirea tarifelor RCA pentru tineri

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) analizează în prezent modul de calcul de către societăţile de asigurări a tarifelor pentru poliţele RCA în cazul tinerilor şi vrea să identifice, până la finele lunii februarie, o soluţie acceptabilă pentru această categorie de clienţi.

Autoritatea de Supraveghere Financiară desfăşoară în prezent un proces de analiză a modului în care sunt stabilite, de către societăţile de asigurare, tarifele RCA pentru segmentul tinerilor.

asigurari-asf-tarife-rca-tineri-floteauto
Autorităţile vor să elimine excesele şi tratamentele diferenţiale

„Dorim ca până la finele lunii februarie să identificăm, prin dialogul iniţiat deja din luna decembrie 2014 cu asigurătorii, o soluţie acceptabilă pentru această categorie. Aceştia au modalităţi diferite de a calcula tarifele, conform propriilor standarde, vrem însă să acţionăm – prin instrumentele pe care le avem la îndemână – în direcţia eliminării diferenţierilor excesive„, se arată într-un răspuns al instituţiei remis la solicitarea Mediafax.

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a solicitat sâmbătă conducerii ASF să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, pentru că majoritatea acestora nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei.

Actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor”, a declarat ministrul Finanţelor.

În decembrie 2014, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat la comisia pentru buget din Camera Deputaţilor că va reanaliza până în februarie situaţia poliţelor RCA pentru tineri, pentru a vedea de ce sunt atât de mari.

El a arătat că în anul 2015 va fi o monitorizare permanentă a acestei probleme, arătând că va trebui să se definească noţiunea de tineret.

Toţi au standarde diferite şi vrem să uniformizăm şi vrem să punem o presiune şi să eliminăm excesele şi tratamentele diferenţiale. Vrem să tratăm problema tinerilor ca fiind una specială şi noi ne propunem o analiză la nivelul societăţilor de asigurări, va fi în trimestrul I anul viitor, când încep să ne notifice cu preţul şi o să ne uităm eventual la o standardizare sau la o modulare la nivelul societăţilor de asigurări a acestor preţuri”, afirma Negriţoiu.

Pe segmentul poliţelor RCA activează zece companii, şi anume Allianz-Ţiriac Asigurări, Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins România, Generali România, Groupama, Omniasig şi Uniqa, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Subscrierile din poliţe de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie au crescut cu 11% în primele nouă luni ale anului trecut, la 1,94 miliarde de lei, pe fondul avansului primei medii cu 3%, la 515 lei, şi al numărului de contracte cu 4%, la 5,37 milioane, potrivit datelor ASF.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

omniasig
Asigurări

Topul despăgubirilor plătite de Omniasig în baza polițelor RCA și Casco

Cea mai mare despăgubire plătită de Omniasig anul trecut în baza unei...

ASF
Asigurări

Discuții la ASF privind procesul de constatare și lichidare a daunelor. Au particiăpat și service-urile

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat o primă întâlnire comună la...

Despăgubirile
AsigurăriJuridic

Decizie ICCJ: Despăgubirile datorate de asigurătorul RCA trebuie să reflecte costurile reale

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit că despăgubirile datorate...

RCA
Asigurări

Aproape jumătate dintre mașinile cu dosare de daună RCA în 2024 au o vechime de peste 10 ani

Aproape jumătate (46%) dintre autovehiculele care au avut calculații pentru dosare RCA...