Înmatriculările de vehicule “electrificate” au scăzut cu 30% în iunie 2025 comparativ cu luna similară de anul trecut, ajungând la o cotă de piață de 56,7%, a anunțat, joi, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Cea mai mare scădere a fost înregistrată pe segmentul vehiculelor electrice, unde înmatriculările s-au diminuat cu 54,3%.
Potrivit APIA, autoturismele mild-hibrid (MHEV) au înregistrat o scădere de 29,3%, cu o cotă de piață de 28,5%; iar autoturismele full-hibrid (FHEV), de 34,5%, cu o cotă de piață de 17,8%. În schimb, înmatriculările de autoturisme plug-in hibrid (PHEV) au înregistrat o creștere de 20,6%, cu o cotă de piață de 6,7%.
„Piața auto din România a fost grav afectată de cea mai lungă întârziere din istoria Programului Rabla, urmată de suspendarea completă a ediției 2025. Această situație fără precedent a destabilizat profund încrederea consumatorilor și a blocat deciziile de achiziție, iar scăderea de peste 50% a înmatriculărilor de autoturisme electrice, în luna iunie, este o consecință directă și alarmantă. În timp ce Uniunea Europeană își intensifică eforturile pentru accelerarea tranziției către mobilitate electrică – cu obiectivul ferm de eliminare a motoarelor termice până în 2035 – România riscă să se îndepărteze periculos de aceste ținte. Lipsa de coerență și predictibilitate în politicile naționale nu doar că frânează tranziția verde, ci pune în pericol întregul ecosistem industrial auto, care are nevoie de semnale clare și susținere constantă. Este esențial ca Programul Rabla să fie relansat de urgență, cu un nivel de sprijin adecvat, care să redea încrederea pieței și să reconecteze România la direcția strategică a Europei”, a precizat Dan Vardie, președintele APIA.
I. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 80% din total piață) au înregistrat, în luna iunie 2025, un volum de 10.522 unități, cu 50% mai puțin față de luna similară din 2024.
Segmentarea pe clase: În luna iunie 2025, față de aceeași lună a anului trecut, se observă o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele:
- Clasa A: -78,2%
- Clasa B: -58,1%
- Clasa C: -58,2%
- Clasa D: -37,8%
- Clasa E: +42,3%
- Clasa F: +2,9%
- SUV: -43,5%
În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 55,4% în scădere cu 43.5%, urmat de Clasa C cu o cotă de 25,5%, în scădere cu 58.2% și Clasa B cu o cotă de 12,9%, în scădere cu 58.1% față de cota deținută în luna iunie a anului trecut.
În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna iunie a acestui an, față de perioada similară din 2024, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 64,4%, ajungând la o pondere de 33,4%, în timp ce motorizările pe motorină înregistrează o scădere de 61,2%, ajungând la o pondere de 9,9%.
În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid, acestea înregistrează, în luna iunie 2025, o scădere de 29.3%, ajungând la o pondere de 28,5% din totalul pieței de autoturisme. Este de menționat că, din totalul motorizărilor mild-hibrid, 90% sunt motorizări pe benzină, în timp ce doar 10% sunt motorizări pe motorină.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV și PHEV), precum și cele mild-hibrid și full hibrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețin, în luna iunie a anului 2025, o cotă de piață de 56,7%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășește cu mult cota deținută împreună de motorizările pe benzină și motorină.
Autoturismele full electrice dețin o cotă de 3,7% din piață, în luna iunie a anului 2025, față de iunie 2024, când reprezentau 4%, în timp ce autoturismele plug-in hibrid dețin o cotă de piață de 6,7%, față de iunie 2024, când reprezentau 2,8%.
Top Mărci – ELECTRICE
În primele șase luni ale anului 2025, primele 3 cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring, cu 1.159 unități și o scădere de 44,9% față de aceeași perioadă a anului precedent, Tesla Model 3 cu 191 unități și Tesla Model Y cu cu 166 unități.
Top Mărci – PLUG-IN HYBRID
În ceea ce privește autoturismele Plug-In, top 3 modele din primele șase luni ale anului 2025 este condus de: Ford Kuga cu 302 unități și o creștere de 9% față de aceeași perioadă a anului precedent, urmat de Volkswagen Golf cu 219 unități și Toyota RAV4 cu 203 unități.
Top Mărci – FULL HYBRID
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3, în primele șase luni din 2025: Dacia Duster cu 1.679 unități, urmat de Toyota Corolla cu 1.587 unități și Toyota RAV4 cu 1.226 unități.
Top Mărci – MILD HYBRID
Autoturismele mild hybrid au pe primul loc din top 3, în primele șase luni din 2025: Dacia Duster cu 3.474 unități, urmat de Hyundai Tucson cu 898 unități și Suzuki S-Cross cu 811 unități.
II. Vehiculele comerciale ușoare și minibus înregistrează, în iunie 2025, o scădere de 45,5% față de luna iunie 2024, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus înregistrează o scădere de 47,7%.
Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins, în primele șase luni anului 2025, un volum de 333 unități, față de 318 unități în aceeași perioadă a anului trecut.
III. Vehiculele comerciale grele și bus înregistrează, în iunie 2025, o creștere de 32,5% față iunie 2024, din care vehiculele comerciale grele peste 16 tone plus autotractoarele înregistrează o creștere de 39,2%.
CITEȘTE ȘI:
Prejudiciu de aproape 4 mil. lei în domeniul ridesharing, descoperit la o societate din Dolj
Viteza are un impact mai mare asupra autonomiei vehiculelor electrice decât căldura. Studiu Geotab











Comentați?