Advertisement

Puterea medie de cumpărare
Home Administrare flote Asigurări Amendă de peste 10 mil. lei pentru City Insurance. FGA va prelua conducerea timp de 4 luni

Amendă de peste 10 mil. lei pentru City Insurance. FGA va prelua conducerea timp de 4 luni

Autoritatea de Supraveghere Financiară a sancţionat societatea City Insurance cu 2,93 milioane lei, iarconducerea companiei cu amenzi în valoare totală de 8 milioane de lei, în urma mai multor acţiuni de control.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a efectuat la Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., clasificată în categoria 4 – supraveghere intensă, în perioada 2019-2021, mai multe acţiuni de control la sediul asigurătorului (on-site) cât şi controale permanente (off-site), acţiuni în urma cărora au fost aplicate, atât societăţii cât şi conducerii acesteia, mai multe sancţiuni contravenţionale constând în amenzi, fiind de asemenea impuse măsuri cu scopul remedierii deficienţelor constatate „, precizează ASF.

Astfel, ca urmare a aspectelor constatate în acţiunea susţinută de control şi potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis sancţionarea membrilor Directoratului Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, cu sancţiunea principală cu amendă şi sancţiunea complementară de retragere a aprobării acordate de ASF.

Potrivit sursei citate, Renato Szilagyi – Preşedinte Directorat, a primit o amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF, Buzerea Barbu Mircea – Vicepreşedinte al Directoratului, a fost amendat cu 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF.

De asemenea, Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis – membru al Directoratului, a primit o amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF

„Sancţionarea membrilor Consiliului de Supraveghere al Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, cu sancţiunea principală cu amendă şi sancţiunea complementară de retragere a aprobării acordate de ASF, după cum urmează: Browne Woodthorpe Robert – Preşedinte al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Rossler Max Walter – Vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Pascale Cristian – membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Arampova Aelita – membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF; Papanikolaou Epameinondas – membru al Consiliului de Supraveghere, amendă în cuantum de 1.000.000 lei şi retragerea aprobării acordate de ASF”, arată ASF.

Totodată, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis „suspendarea drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de acţionarul Vivendi Internaţional SRL în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (6) şi alin. (8) din Legea nr. 237/2015”.

Astfel, s-a decis „sancţionarea Societăţii de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA cu amendă în cuantum de 2.930.766 lei şi stabilirea în sarcina acesteia a obligaţiei de a transmite Autorităţii de Supraveghere Financiară, spre aprobare, un plan de finanţare şi redresare pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care să acopere cerinţele de capital”.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis desemnarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor în vederea înlocuirii temporare a organului de conducere al asigurătorului, cu o durată a mandatului de 4 luni de la data intrării în vigoare a deciziei, cu posibilitatea prelungirii acesteia în condiţiile art. 36 din Legea nr. 246/2015.

 

CITEȘTE ȘI:

Circulația pe Transalpina, între Novaci și Ranca, se închide sâmbătă și duminică

15 autoturisme noi pentru flota Direcției Generale Anticorupție

Salariul minim pe economie va fi calculat anual în baza unei formule transparente

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

RCA
Asigurări

Activitățile RCA și CASCO nu mai generează pierderi; Rata combinată a daunei este subunitară

Începând cu anul 2022, activitățile RCA și CASCO par să nu mai...

Plafonarea tarifelor RCA
Asigurări

Piața RCA a început să scadă, odată cu dispariția polițelor Euroins

Piața asigurărilor auto obligatorii (RCA) a fost în scădere în primul trimestru...

RCA
Asigurări

Cum explică Ministerul Finanțelor plafonarea tarifelor RCA până la finalul anului

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul Hotărâre de Guvern, elaborat de Autoritatea de...

RCA
Asigurări

Plafonarea tarifelor RCA a fost prelungită până la sfârşitul anului

Plafonarea preţurilor la poliţele RCA va fi menţinută pentru încă trei luni,...