Furnizorul de soluţii telematice WebEye Romania a raportat o cifră de afaceri de 3.942.245,15 euro pentru anul financiar 1 iunie 2017 – 31 mai 2018, cu 15% mai mult faţă de anul financiar precedent şi estimează că va avea o creştere de 5.000 de soluţii active noi în 2018.
La finalul anului 2017, WebEye a avut o cifră de afaceri de 3.681.797,71 euro.
Compania mizează şi în 2018 pe un avans al business-ului, principalele motoare fiind Bucureştiul şi Suceava, zone din care WebEye a câştigat clienţi noi, în principal din categoria vehiculelor cu masă totală maximă autorizată de 40 de tone.
Deşi s-a concentrat asupra transportatorilor cu parcuri auto formate preponderent din maşini grele, atenţia WebEye se va orienta în anii următori şi pe segmentul vehiculelor comerciale uşoare de 3,5 tone. Prin urmare, vor apărea soluţii inovatoare bazate pe aşteptările jucătorilor din zona flotelor LCV (Light Commercial Vehicles).
„România continuă să fie o piaţă importantă pentru grup şi iată că rezultatele continuă să confirme acest lucru. Lansarea de produse noi este esenţială în telematică, iar WebEye are deja pe piaţă anul acesta o soluţie nouă, Truck Navigator, care se adresează marilor transportatori. Este o soluţie care a fost primită bine de clienţii noştri şi care credem că va genera beneficii pentru transportatori. În plus, luna trecută am preluat operaţiunile dealer-ului Lochner, aşa că estimăm că vom avea o creştere a unităţilor active de la 10.000 la 15.000 anul acesta doar la nivelul României”, a spus Levente Gall, directorul general al WebEye CEE.
În 2018, WebEye a semnat un contract cu unul dintre liderii pieţei de curierat, FAN Curier, care se va derula de-a lungul a cinci ani şi prevede instalarea de soluţii telematice pe cele 1.400 de maşini ale companiei. Noul client a optat pentru un pachet complex, care să îi furnizeze informaţii detaliate despre activitatea zilnică a flotei – consumul de combustibil, modul în care şoferii exploatează maşinile, numărul de kilometri parcurşi -, precum şi soluţii pentru securitatea mărfurilor.
De asemenea, grupul a câştigat în ultimul an clienţi importanţi în Ungaria – jucători mari precum Maltacourt, Volanbusz (cel mai mare operator de autobuze din Ungaria), IKR Agrar Kft.
În total, grupul WebEye estimează că va atinge 63.500 de soluţii active până la sârşitul acestui an.
WebEye Telematics Group se ocupă cu dezvoltarea soluţiilor de telematică – şi WebEye International, divizia comercială care include filialele companiei din 14 ţări europene. În 2017, grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 14 milioane de euro. Serviciile bazate pe tehnologia GPS/GPRS – “Soluţiile WebEye” sunt un instrument indispensabil companiilor de transport, expediţie şi logistică pentru eficientizarea activităţii şi reducerea costurilor.
Comentați?