Advertisement

ACR – 119 ani de istorie

Înființat la 5 aprilie 1904, Automobil Clubul Român se înscrie în istoria universală între primele 10 cluburi naționale seculare din Europa și între primele 14 cluburi din mișcarea automobilistică mondială. 5 aprilie a devenit Ziua Automobilistului și este sarbatorită anual de toți automobiliștii din România.

La această premieră se adaugă și organizarea, în dată de 22 septembrie 1904, a primei curse de automobile pe ruta București – Giurgiu și retur, România fiind, astfel, a șasea țară din lume care a organizat concursuri automobilistice.

În acești 119 ani, Automobil Clubul Român a traversat cele Două Războaie Mondiale, dar și meandrele diferitelor regimuri politice, fiind, la ora actuală, membru al Federației Internaționale a Automobilului (FIA), din anul 1905, al Alianței Internaționale de Turism (AIT), din anul 1962, al European Road Assessment Program (EuroRAP) și membru fondator al Institutului pentru Siguranța Motorsportului, al Fundației FIA pentru Automobil și Societate și al Clubului Diplomatic București.

Automobil Clubul Român este Autoritate Sportivă Națională FIA (ASN) pentru sportul automobilistic și de karting din România și reprezentant național pentru Carta Europeană a Siguranței Rutiere (European Road Safety Charter) – cea mai mare platformă civică de siguranță rutieră din Europa, coordonată de către Comisia Europeană.

Faptul că ACR a fost ales în mai multe mandate, chiar și în prezent, în forurile de conducere ale automobilismului mondial, demonstrează vocația europeană a asociației noastre, manifestată încă de la înființare, prin participarea Automobil Clubului Român, la dezvoltarea turismului și sportului auto, elaborarea și perfecționarea unei legislații rutiere unitare la nivelul continentului, contribuind la evoluția automobilismului în Europa și remarcându-se că factor de inițiativ[ în procesul de integrare în mecanismul economico-social și implicarea cetățenilor în înțelegerea exigențelor traficului modern.

ACR, factor activ în dezvoltarea automobilismului

Începând cu primul Cod Rutier, din 1904, și continuând cu prima școală de șoferi (1910) și cu primele semne de circulație de pe șoselele țării, precum și prin primele competiții ale sportului cu motor, ACR a fost un factor activ în dezvoltarea automobilismului, în general, și în asimilarea regulilor de circulație.

ACR se prezintă la acest ceas aniversar cu o adevărată istorie și o experiență deloc de neglijat, ce-i conferă dreptul și posibilitățile de a se implică în elaborarea reglementărilor menite să apere pe plan național și internațional interesele prioritare ale automobiliștilor.

 

În perioada 1925-1936, automobilistii, membri ai ACR, au realizat prin participarea lor o bună reclamă României în cadrul curselor europene, remarcându-se, în anul 1936, prin cea mai mare victorie a automobilismului românesc, respectiv câștigarea Raliului Monte Carlo, de către Petre Cristea și Ion Zamfirescu.

În perioada 1914 – 1947, Automobil Clubul Român și-a schimbat denumirea, devenind Automobil Clubul Regal Român, până în anul 1947, perioadă în care Regii României au deținut funcția de Președinți de Onoare ai ACRR.

Începând cu 1 ianuarie 1948, Automobil Clubul Republicii Populare Române a continuat tradiția automobilistică iar, după anul 1967, s-a revenit la denumirea inițială de Automobil Clubul Român.

În anul 1985, regimul de atunci a naționalizat abuziv averea asociației, la fel cum a făcut-o și regimul din 1948. Ulterior, în anul 1990, ACR-ului i-au fost restituite drepturile și bunurile materiale confiscate. Un singur imobil confiscat în anul 1948, fostul sediu al ACRR, a rămas confiscat de Statul Român și este folosit ilegal, în prezent, de către un minister din România.

De-a lungul istoriei sale centenare, Automobil Clubul Român a organizat peste zece mii de competiții naționale și internaționale, fără niciun ajutor financiar de la stat, culminând cu două etape ale Campionatului mondial FIA GT în anii 2007-2008 pe circuitul stradal din jurul Parlamentului României, în București, un regal automobilistic de importanță deosebită.

Activitate în domeniul siguranței rutiere

Pentru activitatea în domeniul siguranței circulației rutiere, și în domeniul civilizației automobilismului, în general, pentru această misiune nobilă și de responsabilitate față de membrii săi – crez fundamental, că exponent al societății civile, dar și că reprezentant al României în familia automobilistilor la nivel mondial, Automobil Clubul Român a primit importante premii și distincții la nivel european sau mondial.

În ultimii ani, Automobil Clubul Român a participat la mai multe campanii mondiale, cum ar fi “Make Road Safe”, în anul 2006, “Make Cars Green”, în septembrie 2010, sau la campanii naționale: “O secundă pentru viața ta”, în anul 2013. A participat activ la Decada mondială a siguranței rutiere în perioada 2011-2020, iar în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România, în anul 2014, a lansat proiectul “Carte de Salvare la Bord”.

Prin multitudinea activităților sale, Automobil Clubul Român se regăsește și astăzi în cadrul organizațiilor mondiale de profil, și pe plan național, ca reprezentant al drepturilor și libertăților automobilistilor și pentru promovarea turismului și sportului automobilistic în rândul membrilor săi.

În ultimii ani, ACR a desfășurat activități în care a implicat elevii și tinerii din România în diverse antrenamente specifice și instruiri cu sprijinul FIA, acțiuni privind siguranța circulației și a pilotajului sportiv.

Un prieten adevărat

Lista avantajelor și facilităților membrilor ACR este anual îmbunătățită, astfel că aceștia să poată găsi un prieten în asociația noastră, și având posibilitatea să rezolve multe probleme de aprovizionare cu piese auto, facilități și reduceri la combustibilii auto, și nu în ultimul rând, asistență medicală prin contractele încheiate cu unități medicale de prestigiu sau reduceri la medicamente din farmacii cunoscute etc.

Atelierele și garajele ACR din rețeaua națională a sucursalelor stau la dispoziția membrilor pentru diverse operațiuni de întreținere auto, iar școlile de șoferi ACR sunt la dispoziția acestora. Nu în ultimul rând, documentele rutiere de circulație internațională (Permisul Internațional de Conducere, Carnetul de Passage en Douane) și asistență rutieră, în țară și în străînătate, sunt, de asemenea, activități utile automobilistilor. Practicanților sportului automobilistic le facilităm participarea la competițiile interne și internaționale.

În prezent, însă, destructurarea socio-morală și “eșuarea statului” în România lovesc și activitatea ACR, deoarece anumiți demnitari de proastă calitate au încercat și încearcă periodic atacuri atât la adresa existenței ACR, cât și la adresa patrimoniului privat al asociației, constituit în exclusivitate din surse proprii, reprezentate, în majoritate, de cotizațiile membrilor noștri.

Personaje dubioase ajunse în funcții ministeriale, prin manevre oculte și subiective, refuză să restituie o parte de patrimoniu, pe care o folosesc ilegal, și, mai nou, încearcă să șteargă istoria de peste un secol de sport automobilistic în România, pentru interese private ale acoliților lor. De exemplu, din cauza acestui fenomen, condus de Ministerul Sportului, s-a ajuns la situația că automobilismul sportiv să fie transformat într-o afacere comercială din care se înfruptă cei care nu iubesc automobilismul, ci doar profitul.

Cu toate succesele și neîmplinirile, Automobil Clubul Român a împlinit 119 ani de existență, și, cu speranța că Societatea Civilă din România va fi respectată în drepturile și libertățile sale într-o țară condusă cu sentimente patriotice și civilizate, suntem optimiști.

Membrilor ACR și iubitorilor automobilismului le dorim călătorii în siguranță pe, eventual, cât mai multe autostrăzi și șosele moderne în România.

Cu mândria de a fi recunoscuți de către Statul Român prin Legea nr. 872/1909, semnată de către Regele Carol I, prin care se stipulează “se recunoaște societății Automobil Clubul Român din București calitatea de persoană morală”, în conformitate cu Hotărârea Camerei Deputaților din 22 ianuarie 1909 și a Senatului din 19 februarie 1909, Automobil Clubul Român se prezintă, astfel, la cei 119 ani de existența, ca o asociație reprezentativă a României de astăzi.

Împreună vom rămâne puternici, ignorând, prin realizările noastre, orice atac sau ilegalitate comisă asupra Automobil Clubul Român.

La mulți ani buni și cu sănătate Automobil Clubul Român, membrilor săi și tuturor automobilistilor din România!

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Continental
Siguranţă rutieră

Continental testează sistemul de avertizare a coliziunii frontale pe un tramvai din Timișoara

Continental Engineering Services (CES), furnizorul de servicii de dezvoltare și inginerie din...

culoare
Siguranţă rutieră

În România, mașinile de culoare bej au probabilitatea cea mai scăzută de a fi implicate în accidente rutiere

În general, oamenii nu cred că numărul de accidente este influențat semnificativ...

bosch
Siguranţă rutieră

Bosch lansează un serviciu inovator în timp real pentru milioane de vehicule

Ceață densă, ploaie abundentă, un autovehicul avariat în spatele unei curbe: în...