Home Administrare flote Asigurări Brokerii propun o societate mutuală de asigurări pentru transportatori

Brokerii propun o societate mutuală de asigurări pentru transportatori

Patronatului Român al Brokerilor a solicitat ASF reglementarea statutului companiilor de asigurare mutuale, astfel încât transportatorii să-şi poată înfiinţa propria societate mutuală de asigurări.

Propunerea a fostă făcută de vicepreşedintele Patronatului Român al Brokerilor (PRBAR), Ştefan Prigoreanu, în cadrul dezbaterii privind Legea asigurărilor RCA, organizate de Comisia de Buget Finanţe din cadrul Camerei Deputaţilor.

Societatea mutuală de asigurări este o persoană juridică civilă ai cărei asociaţi sunt deopotrivă asiguraţi şi asigurători. O societate de asigurări mutuală funcţionează pe principiile codului civil, fiind o societate non-profit, astfel de societate avnnd ca rezultat un excedent şi nu un profit. Spre deosebire de o societate pe acţiuni a cărei scop este de a crea profit şi este condusă de acţionarii majoritari, în cadrul unei societăţi mutuale, cei care se asigură pot fi şi asigurători, controlând astfel activitatea societăţii mutuale şi redistribuindu-şi excedentul, toţi membrii având drepturi egale.

„Noi, ca brokeri, promitem că vom colabora cu această companie mutuală a transportatorilor”, a subliniat Ştefan Prigoreanu.

Totodată, acesta a adăugat că PRBAR va propune, în viitoarea Lege RCA, înăsprirea sancţiunilor pentru şoferilor care circulă fără RCA valabil.

„Din datele pe care le avem, 20-30% dintre şoferii care circulş pe stradş nu deţin o poliţă valabilă. Din calculul nostru, creşterea gradului de cuprindere în asigurare ar duce, pe de-o parte, la creşterea lichidităţii din sistem şi pe de alta, la o mai bună dispersie a riscului, putând genera o rată combinată a daunei sub 100%, ceea ce pune presiune pe asigurători pentru reducerea preţurilor”, a conchis Ştefan Prigoreanu.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Euroins
Asigurări

În cazul Euroins România, Curtea Supremă a Bulgariei a respins cererile formulate de lichidator

Curtea Supremă de Casație (CSC) din Bulgaria a respins, prin decizia din...

casco
Asigurări

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor Casco au depășit 2,56 mld. lei în 2025

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO au depășit 2,56...

Piața RCA
Asigurări

Piața RCA a crescut cu 9% în 2025, la 10,9 miliarde de lei. Topul asigurătorilor

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile...

Ford
Asigurări

Ford România și OMNIASIG Vienna Insurance Group lansează în premieră oferta specială de asigurare Ford CASCO

Ford România, alături de OMNIASIG Vienna Insurance Group, lansează în premieră oferta...