Flotele auto pierd nu doar timp prețios, ci și milioane de euro din cauza staționării cu motorul pornit și a consumului de combustibil în ambuteiajele din marile capitale europene, un rezultat dezastruos atât pentru bugetul companiilor, cât și pentru mediu. Datele fac parte din raportul privind Indicele de Eficiență a Transportului de Marfă (Freight Efficiency Index), realizat de furnizorul de soluții telematice Geotab.
Potrivit documentului, peste 1,58 milioane de litri de combustibil au fost irosiți în ambuteiajele din marile orașe europene în cursul anului 2025, iar pe baza curselor analizate, pierderile financiare generate de mersul în gol pe o perioadă de 12 luni au fost estimate la aproximativ 2,6 milioane de euro.
Geotab a descris aceste concluzii ca fiind un semnal de alarmă cel puțin pentru flotele care circulă în șapte metropole europene: Berlin, Amsterdam, Dublin, Roma, Paris, Londra și Madrid.
„Până acum, congestionarea traficului a fost măsurată în special în funcție de timp: durata călătoriilor, gradul de blocare a șoselelor și impactul întârzierilor asupra operațiunilor logistice. Totuși, această analiză scoate la iveală o dimensiune ascunsă a costurilor”, explică Fabian Seithel, AVP Sales EMEA în cadrul Geotab. „Când vehiculele staționează cu motorul pornit, flotele pur și simplu ”ard” bani. Datele noastre arată pierderi de milioane de euro: combustibil consumat în timp ce motoarele rulează, dar roțile rămân pe loc. Mai mult, fiecare litru de combustibil irosit atrage după sine costuri legate de emisii. Dincolo de timpul pierdut, povara ambuteiajelor este deopotrivă financiară și ecologică. Companiile care gestionează cel mai bine această criză sunt cele care identifică exact unde se produc aceste pierderi”.
Prețul motorinei a crescut cu aproximativ 30%
Calculul costurilor are la bază prețurile medii ale carburanților din Europa pentru anul 2025. Între timp, în prima jumătate a anului, prețul motorinei pe continent a înregistrat o creștere de aproximativ 30%, depășind pragul de 2 euro pe litru. Ca urmare, costul total al mersului în gol pentru aceeași perioadă s-ar ridica în prezent la aproximativ 3,6 milioane de euro.
Analiza detaliată pe orașe arată următoarea situație: Berlin, care ocupă primul loc în indexul general, înregistrează o rată de mers în gol de 8,5% pentru camioane (raportul dintre combustibilul consumat în staționare și consumul total). Rețeaua rutieră policentrică a Berlinului distribuie eficient traficul în tot orașul, limitând astfel situațiile de tip „stop-and-go” care explodează consumul de carburant.Autoturismele înregistrează o rată mai mare de mers în gol
CITEȘTE ȘI:
Grevă la Hyundai pentru salarii mai mari și pentru siguranța joburilor amenințate de roboți umanoizi






Comentați?