Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că autoritatea similară din Bulgaria a decis retragerea autorizației de funcționare a societății de asigurare DallBogg Life and Health AD, care a desfășurat activitate pe teritoriul României în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor (Freedom of Services – FoS).
Potrivit Raportului ASF pentru 2025, societatea DallBogg și-a început activitatea pe piața RCA din România la finalul anului 2024 și a subscris prime brute în valoare de 223 milioane lei în perioada ianuarie – iunie 2025, cumulând, anul trecut, o cotă de piață de aproximativ 2%.
Activitatea a fost restricționată pentru o perioada de trei luni, începând cu 1 iulie 2025, iar, ulterior, ASF a interzis societății subscrierea de noi contracte de asigurare pe teritoriul României, începând cu 1 octombrie 2025.
”Autoritatea de Supraveghere Financiară monitorizează în continuare evoluțiile legate de această situație și va informa publicul cu privire la orice element relevant pentru protejarea drepturilor asiguraților și a beneficiarilor de polițe”, a transmis ASF.
Potrivit Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) din România, în situația în care asigurătorul RCA autorizat în alt stat membru și care desfășoară activitate pe teritoriul României în baza libertății de a presta servicii (FoS) se află în imposibilitatea de a acorda despăgubiri ca urmare a stării de insolvență/faliment, FGA constituit în România ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor nu poate acorda despăgubiri, deoarece asigurătorul nu este autorizat și supravegheat de ASF și nu este un membru al FGA.
Autoritatea de Supraveghere Financiară din Bulgaria a anunțat, însă, că toate contractele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) rămân în vigoare până la expirarea termenului până la care au fost încheiate sau până la luarea unei decizii de deschidere a procedurii de faliment împotriva DallBogg de către instanța competentă din Bulgaria. După apariția oricăreia dintre aceste circumstanțe, contractul își încetează valabilitatea.
Până atunci, contractul rămâne valabil, iar DallBogg este obligată să accepte, să examineze și să soluționeze cererile de asigurare depuse și să plătească despăgubirile cuvenite.
După revocarea licenței DallBogg, plata despăgubirilor cuvenite în cadrul asigurării obligatorii de răspundere civilă a șoferilor este garantată de Fondul de Garantare al Republicii Bulgaria.
Mai multe detalii privind decizia autorității din Bulgaria și informații utile pentru asigurați se pot regăsi în anunțul Autorității de Supraveghere Financiară din Bulgaria.
CITEȘTE ȘI:
Programul Rabla 2026. Ghidul de finanțare a fost pus în consultare publică
Mașinile termice dispar din Top 10 cele mai bine vândute autoturisme din China






Comentați?