Piața RCA
Home Administrare flote Asigurări Piața RCA a crescut cu 9% în 2025, la 10,9 miliarde de lei. Topul asigurătorilor

Piața RCA a crescut cu 9% în 2025, la 10,9 miliarde de lei. Topul asigurătorilor

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile autorizate și reglementate de ASF, sucursale și societățile care își desfășoară activitatea în baza libertății de a presta servicii (FoS) s-a situat la 10,9 miliarde lei în anul 2025, în creștere cu aproximativ 9% comparativ cu anul precedent, a anunțat, joi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

La 31 decembrie 2025, șapte asigurători erau autorizați de ASF să desfășoare activități de asigurare RCA: Allianz-Ţiriac, Asigurarea Românească – Asirom, Eazy Asigurări, Generali Romania, Grawe Romania , Groupama și Omniasig.

Piața RCA

Pe piața RCA din România, își desfășoară activitatea în baza dreptului de stabilire și trei sucursale:
Axeria IARD, Hellas Direct și Interamerican Hellenic Insurance Company.

Sucursala Axeria Iard și-a început activitatea pe piața RCA în cursul trimestrului IV 2021. Aceasta a înregistrat un volum al primelor brute subscrise pentru RCA de aproximativ 1,2 miliarde lei în anul 2025, ceea ce înseamnă 10,7% din totalul primelor brute subscrise pentru acest segment.

Sucursala Hellas Direct (HD Insurance) a intrat pe segmentul RCA din România la finalul anului 2022. În anul 2025, HD Insurance a înregistrat un volum de prime brute subscrise de circa 831 milioane lei (7,7% din piața RCA din România).

Sucursala Interamerican a intrat pe piața RCA din România în cursul lunii iulie 2025, prin brandul digital de asigurări Anytime, subscriind prime brute în valaore de 1,6 milioane lei în semestrul II 2025.

Totodată, la finalul anului 2024, societatea Dallbog și-a început activitatea pe piața RCA în baza libertății de a presta servicii (FoS). Societatea a subscris prime brute în valoare de 223 milioane lei în perioada ianuarie – iunie 2025, cumulând o cotă de piață de 2% la nivelul anului 2025. Activitatea a fost restricționată anul trecut, pentru o perioadă de trei luni, începând cu 1 iulie 2025. Ulterior, ASF a interzis societății subscrierea de noi contracte de asigurare pe teritoriul României, începând cu 1 octombrie 2025.

Potrivit ASF, gradul de concentrare se menține ridicat pentru primii asigurători din top și în anul 2025, astfel că primele 3 societăți de asigurare cumulau peste 54% din portofoliul de asigurări RCA din România.

Piața RCA

Numărul de contracte RCA încheiate de toate societățile de asigurare ce își desfășoară activitatea pe teritoriul României a fost de circa 9,6 milioane, în creștere cu aproximativ 5% față de 2024 (9,2 milioane).

Pe ansamblul întregii piețe, prima medie RCA anualizată s-a situat în jurul valorii de 1.346 lei în anul 2025, în creștere cu 6% comparativ cu 2024.

Piața RCA

 

Sursa: ASF. Sunt incluse societățile autorizate de ASF, sucursalele și FoS

Prima medie RCA anualizată a crescut cu 5% pentru persoanele fizice, respectiv cu 8% pentru persoanele juridice.

Prima medie RCA anualizată se calculează ca raportul dintre primele brute subscrise și unitățile anuale de expunere (numărul anualizat de contracte încheiate, ținând cont de perioada de valabilitate a poliței, având în vedere că pentru RCA pot fi încheiate contracte cu durată cuprinsă între o lună și 1 an).

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Zagreb, primul oraș european în care a fost lansat serviciul de robotaxi. Cât costă?

 

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 1,5% în primele 2 luni din 2026

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor Casco au depășit 2,56 mld. lei în 2025

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO au depășit 2,56...

Ford
Asigurări

Ford România și OMNIASIG Vienna Insurance Group lansează în premieră oferta specială de asigurare Ford CASCO

Ford România, alături de OMNIASIG Vienna Insurance Group, lansează în premieră oferta...

call center
Asigurări

Peste 5.500 de apeluri telefonice privind asigurările au fost primite de Call Center-ul ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat, pe parcursul anului 2025, o...

Allianz-Țiriac Asigurări
Asigurări

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Campion Broker de către Allianz-Ţiriac

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Allianz-Ţiriac Asigurări intenţionează să preia Campion...