criză pe piaţa ţiţeiului
Home Administrare flote Carburanţi Adoptarea OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului, amânată. Este așteptat avizul de la CES

Adoptarea OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului, amânată. Este așteptat avizul de la CES

Şedinţa extraordinară de Guvern de marți, în care trebuia adoptată Ordonanța de Urgență privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere nu va mai avea loc, în condițiile în care Consiliul Economic şi Social (CES) a amânat avizarea actului normativ.

Potrivit proiectului de OUG, adaosul comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie și/sau comercializează benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat la cel mult 50% din media adaosului comercial înregistrat în ultimele 12 luni, măsura având în vedere evitarea unui comportament inadecvat al operatorilor economici și stoparea unor posibile tendințe de speculă.

Totodată, exportul produselor petroliere (benzină și motorină) se va putea realiza doar cu acordul ministerului cu atribuții în domeniul economic și ministerului de resort. ”Pe durata situației de criză, exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei”, se precizează în proiectul de act normativ.

Măsurile de protecţie se aplică pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situaţia de criză.

Experții în energie consideră că limitarea adaosului comemrcial va duce la ieftinirea carburanților doar cu 5%, ceea ce înseamnă aproximativ 50 de bani/litru.

Potrivit unei analize realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), marja comercială la motorină este de aproximativ 9%, ponderea costului aditivării motorinei este de 2-3%, iar reducerea la jumătate a acestora ar însemna o reducere a prețului de 5%. ”Adică vom avea astăzi un preț mediu la motorina standard de 9,41 lei/l cu TVA inclus față de 9,91 lei/l. La sfârșitul săptămânii viitoare vom avea în schimb la motorină prețul de astăzi”, arată analiza.

Totodată, AEI consideră că măsurile de protejarea a economiei și populației ce vor fi adoptate în cadrul Ordonanței de Urgență vor fi anulate, doar în câteva zile, de creșterile de preț viitoare. Drept urmare, asociația solicită Guvernului neadoptarea actului normativ.

”Asociația Energia Inteligentăîși exprimă profunda îngrijorare cu privire la intenția de adoptare a unei Ordonanței de Urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză. În forma actuală, considerăm că acest act normativ nu răspunde în mod real nevoilor consumatorilor și nu va genera efectele pozitive anticipate asupra prețurilor la carburanți. Dimpotrivă, există riscul ca intervențiile propuse să distorsioneze funcționarea pieței și să creeze dezechilibre semnificative în lanțul de aprovizionare”, arată Dumitru Chisliță, președintele AEI.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Leapmotor își deschide primul centru de inovație în Europa

 

Bărbații domină funcțiile de conducere în managementul flotelor

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motorină
Carburanţi

Adrian Negrescu: Reducerea accizei la motorină este semnificativă pentru companiile cu flote

Reducerea temporară cu 20% a accizei la motorină reprezintă o măsură importantă...

emisii
Juridic

Mutare surpriză în industria auto: Porsche formează o alianță de emisii cu Xpeng

Porsche a părăsit pool-ul de emisii CO₂ al grupului Volkswagen din Uniunea...

acciza la motorină
Carburanţi

În perioada 16 – 31 august, acciza la motorină va fi redusă cu 20%. Explicațiile ministrului Finanțelor

În perioada 16-31 august 2026, acciza la motorină va fi redusă temporar...

scoase din uz
Juridic

Cum vrea Europa să recupereze milioane de tone de oțel și aluminiu din cele 12 mil. vehicule scoase din uz anual

Joi vor intra în vigoare noi norme privind proiectarea, producerea, colectarea și...