canada
Home Piaţa auto Industrie auto Războiul comercial ia amploare. Canada adoptă măsuri de represalii împotriva Stellantis și GM

Războiul comercial ia amploare. Canada adoptă măsuri de represalii împotriva Stellantis și GM

Guvernul federal canadian a anunțat măsuri de represalii împotriva Stellantis și General Motors (GM) ca răspuns la deciziile lor recente de a reduce producția auto în Canada. Acestea vizează limitarea imediată a numărului de vehicule pe care cei doi producători le pot importa din Statele Unite fără a plăti taxe vamale.

Potrivit unor surse guvernamentale, cota anuală este redusă cu 50% pentru Stellantis și cu 24% pentru GM, o decizie care intră în vigoare imediat. Aceste măsuri survin unor anunțuri considerate îngrijorătoare: Stellantis mută producția Jeep Compass din Ontario (Canada) în Illinois (SUA), în timp ce GM încheie producția autoutilitarei electrice BrightDrop la uzina CAMI din Ingersoll.

Scutirile vamale acordate de Guvernul de la Ottawa erau condiționate de menținerea producției și a investițiilor în Canada. Se consideră acum că aceste angajamente nu au fost respectate.

Ministrul Industriei, Mélanie Joly, a confirmat că s-a întâlnit cu conducerea GM și a solicitat o actualizare completă în termen de 15 zile. De asemenea, ea a amenințat Stellantis cu acțiuni în justiție și revizuiește în prezent mai multe acorduri confidențiale cu compania.

Unifor, sindicatul care reprezintă lucrătorii din sector, a salutat poziția fermă a guvernului. „Pierdem locuri de muncă. Luptăm pentru viețile noastre. Dacă retragerea acestor reduceri ajută la menținerea producției aici, în Canada, atunci trebuie să o facem, punct”, a declarat președinta Unifor, Lana Payne.

Decizia guvernului canadian vine pe fondul tensiunilor comerciale sporite dintre Canada și Statele Unite, exacerbate de politicile vamale ale președintelui american Donald Trump.

 

 

Sursa foto: Stellatis

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

România trece la ora de iarnă. Care este impactul asupra siguranței rutiere?

 

E-cars: Poate Europa să-și atingă ambițiile?

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Stellantis
Industrie auto

Leapmotor B10 intră pe liniile de producție ale Stellantis din Spania

Stellantis și Leapmotor au început oficial producția de serie a modelului Leapmotor...

dacia
CompaniiIndustrie auto

Miniștrii propuși ai Economiei și Energiei merg de urgență la Dacia

Miniștrii propuși Daniel Zamfir (Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism) și Dumitru Chisăliță...

bmw
Industrie auto

Grupul BMW dă startul producției de baterii de înaltă tensiune în China

Grupul BMW a început producția de serie a bateriilor sale de înaltă...

tesla
Industrie auto

Planurile Tesla pentru extinderea uzinei din Germania prind contur

Planurile privind extinderea uzinei deținute de Tesla în localitatea germană Grünheide, aflată...