Avrig-Mârșa
Home Infrastructură Autostrada A13. Încep lucrările pe Lotul Avrig-Mârșa – Arpașu de Jos

Autostrada A13. Încep lucrările pe Lotul Avrig-Mârșa – Arpașu de Jos

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire necesară începerii lucrărilor pe Lotul 2 Avrig-Mârșa (DJ 105G) – Arpașu de Jos (DN 1), parte din Autostrada Sibiu – Făgăraș A13.

Acesta va fi cel de-al doilea lot din patru pe care se va lucra, iar, la acest moment, este finalizată organizarea de șantier, sunt construite drumurile tehnologice de acces, sunt instalate stațiile pentru producerea betonului și au fost realizate depozite de agregate în șantier pentru a avea un stoc pentru începerea lucrările.

Data ordinului de începere a lucrărilor este 7 mai 20205, iar durata execuției lucrărilor este de 36 luni.

Lotul 2 Avrig-Mârșa – Arpașu de Jos (19,9 km), ce include 25 structuri și Nodul rutier Avrig-Mârșa, va fi realizat de constructorul turc Makyol.

Valoarea contractului este de 1,54 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin cadrul Programului Transport 2021-2027.

Autostrada Sibiu – Făgăraș A13 are o lungime totală de 68 km, construcția sa fiind împărțită în 4 loturi, toate fiind realizat de constructorul turc Makyol:

  • Tronsonul 1 – Boiţa (Autostrada Sibiu – Piteşti) – Avrig -Mârşa (DJ 105G), în lungime de 14,25 km;
  • Tronsonul 2 – Avrig-Mârşa (DJ 105G) – Arpaşu de Jos (DN 1), în lungime de 19,92 km;
  • Tronsonul 3 – Arpaşu de Jos (DN 1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km;
  • Tronsonul 4 – Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraş (16,26 km), la care se adaugă drumul de legătură cu DN 1 (5,6 km).

Obiectivul de investiții face parte din Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș – Brașov – Bacău, traseul acestui tronson pornind din dreptul localității Boița și terminându-se în apropierea municipiului Făgăraș.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Lazard/Roland Berger: Previziunile privind vehiculele electrice cu baterie s-au dovedit prea optimiste

 

Producătorii chinezi se orientează către hibridele plug-in pentru a evita taxele vamale din UE

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...