Luni, de la ora 16.00, se va putea circula și pe Lotul 1 Dumbrava – Mizil al secțiunii Ploiești – Buzău. parte din Autostrada Moldovei A7, a anunțat directorul geneal al CNAIR, Cristian Pistol.
Secțiunea în lungime de 21 de km a fost construită, începând din august 2022, de Asocierea Pizzarotti (Italia) – Retter (România), termenul contractual de finalizare inițial fiind prelungit cu 5 luni, până la data de 25 septembrie 2024, însă nu a fost respectat.
Valoarea totală a contractului a fost de 1,8 mld. lei (fără TVA) și a inclus construcția a 14 poduri, a unui pasaj în lungime de 550 m, precum și a unui nod rutier între A3 București – Ploiești și Autostrada A7, cel mai complex nod rutier de pe acest prim lot.
Autoritățile au pus presiune pe constructori ca lucrările să fie finalizate la termen atât pe această secțiune, cât și pe cea următoare. Însă lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km) va fi deschis circulației în primăvata anului următor.
La finalul acestui an, România va avea peste 1.270 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres), dintre care 102 km deschiși circulației pe Autostrada Moldovei A7 (320 km).
CITEȘTE ȘI:
11 oferte pentru proiectarea drumului de mare viteză București – Giurgiu
Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...
•Flote Auto21 octombrie 2026Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...
•Flote Auto16 octombrie 2026Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...
•Flote Auto16 octombrie 2026Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...
•Flote Auto15 octombrie 2026
Comentați?