Advertisement

SUV
Home Miscellanea Financiar Parizienii au votat în favoarea triplării costurilor de parcare pentru SUV-uri. Tarif de 18 euro/oră

Parizienii au votat în favoarea triplării costurilor de parcare pentru SUV-uri. Tarif de 18 euro/oră

Parizienii au votat pentru triplarea costurilor de parcare pentru SUV-uri, în urma unui referendum organizat, duminică, de Primărie, care abordezează poluarea aerului și problemele climatice țintind șoferii bogați cu mașini grele, mari și poluante.

Astfel, 54,6% dintre locuitorii capitalei Franței au votat în favoarea taxelor speciale de parcare pentru SUV-uri, potrivit rezultatelor provizorii. Cu toate acestea, prezența la vot, de aproximativ 5,7% dintre alegătorii înregistrați din Paris, a fost mai mică decât speraseră organizatorii.

„Parizienii au făcut o alegere clară… vor urma alte orașe”, a spus primarul Parisului, Anne Hidalgo, adăugând că siguranța rutieră și poluarea aerului au fost motivele cheie ale votului.

Anne Hidalgo a descris anterior măsura de a reduce prezența SUV-urilor prin creșterea prețurilor la parcare drept „o formă de justiție socială”. Aceasta a declarat că scopul este de a viza în mod deliberat cei mai bogați șoferi de mașini scumpe, grele și poluante care nu și-au schimbat comportamentul pentru a aborda criza climatică.

Noile tarife de parcare ar putea intra în vigoare la începutul lunii septembrie. Costul parcării pe stradă pentru un SUV sau mașină 4×4 ar crește la 18 euro/oră în centrul Parisului și la 12 euro/oră în celelalte zone ale orașului.

Prețurile se vor aplica vehiculelor cu motoare cu combustie sau vehiculelor hibride cu o greutate mai mare de 1,6 tone, precum și vehiculelor electrice cu o greutate de peste 2 tone. Măsura nu se va aplica la parcarea mașinilor deținute de rezidenții din Paris.

Anul trecut, Parisul a organizat un referendum similar cu privire la interzicerea scuterelor electrice închiriate și, ulterior, a devenit prima capitală europeană care a aplicat această măsură. Atunci, prezența la vot – 103.000 de persoane, aproximativ 7% dintre alegătorii înscriși, a fost mai mare decât cea pentru SUV-uri.

Condus de Anne Hidalgo, Parisul a crescut de ani de zile presiunea asupra șoferilor prin majorarea costurilor de parcare și interzicerea treptată a vehiculelor diesel, extinzând în același timp rețeaua de piste pentru biciclete din capitala aglomerată. Orașul a redus numărul de locuri de parcare pe stradă pentru a-i face pe șoferi să folosească parcările subterane.

Viceprimarul Parisului responsabil cu transportul, David Belliard, a declarat că aproximativ 10% din vehiculele din Paris vor fi afectate de taxele de parcare mai mari, care ar putea aduce orașului până la 35 de milioane de euro în fiecare an.

Pe de altă parte, ministrul francez al mediului, Christophe Béchu, a declarat pentru RTL că suprataxa pentru SUV reprezenută „un fel de ecologicism punitiv” – chiar dacă șoferii ar trebui să „opteze pentru vehicule mai ușoare”.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 4,15% în ianuarie 2024

Toate rulotele plătesc o vinietă pentru categoria M1, indiferent de greutate. Este valabil în Bulgaria

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

buget
Financiar

47 de ONG-uri și companii solicită UE să adopte un buget mai ”ecologic”

O coaliție de 47 de companii, organizații ale societății civile, asociații și...

exporturile FOB
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 3,5% în primele 8 luni din 2024

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 3,5% în primele 8...

mașină rulată
Auto rulateFinanciar

Românii alocă aproximativ 15 salarii medii pentru a-și cumpăra o mașină rulată, peste media europeană

O mașină este o achiziție destul de costisitoare, așa că orice șofer...

renault
Financiar

7 proiecte de investiții ale Grupului Renault au primit ajutoare de stat de 644,55 mil. lei

Ministerul Finanțelor a finanțat 7 proiecte de investiții pentru cele 3 societăți...