FGA
Home Administrare flote Asigurări FGA a primit peste 10.700 de cereri de deschidere dosare daună din partea creditorilor Euroins

FGA a primit peste 10.700 de cereri de deschidere dosare daună din partea creditorilor Euroins

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a primit, din 17 martie 2023 – data ridicării licenţei de funcţionare a Euroins România, peste 10.700 de cereri de deschidere dosare daună din partea potenţialilor creditori de asigurare ai societăţii, însă a înregistrat 8.045 de cereri, a anunţat instituția.

De asemenea, FGA a recepţionat 61.131 de solicitări pentru categoria Cereri de plată. „Dintre acestea, au fost înregistrate 19.637 cereri de plată pentru acordarea despăgubirilor/indemnizaţiilor – Anexa 10, precum şi 7.816 cereri de plată pentru acordarea restituirii de primă – Anexa 9. Un total de 27.453 de cereri au fost înregistrate”, A mai precizat FGA.

Reprezentanţii Fpndului menţionează că numărul final de cereri de plată înregistrate la FGA poate fi diferit de numărul solicitărilor primite, din cauza faptului că, unele cereri sunt transmise de mai multe ori (dubluri), pe mai multe canale de comunicare (email, portal, poştă etc) sau sunt solicitări care nu se încadrează în categoria cererilor de plată (petiţii, diverse solicitări întrebări etc).

Prin urmare, FGA face apel la potenţialii creditori de asigurare ai societăţii Euroins România să transmită cererile de plată (Anexa 9/10) precum şi cererile de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7), doar pe portalurile dedicate, prezente pe site-ul FGA.

Fondul înregistrează cererile în ordinea primirii lor şi le alocă, pentru deschiderea dosarelor de daună sau analiză, în aceeaşi ordine.

„Reamintim potenţialilor creditori de asigurare care solicită deschiderea dosarelor de daună la FGA că, pentru primirea despăgubirilor cuvenite, este necesar să depună ulterior deschiderii dosarului de daună, o cerere de plată – Anexa 10. Menţionăm, de asemenea, că toate explicaţiile necesare pentru demararea procesului de depunere a cererilor de deschidere a dosarelor de daună sau a cererilor de plată sunt postate pe site-ul FGA”, au mai arătat reprezentanţii Fondului.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

BNR își extinde flota de mașini cu 3 microbuze în leasing operațional

Garda Naţională de Mediu își cumpără o flotă de 31 de autoturisme

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

casco
Asigurări

UNSAR: Furtunile și inundațiile au produs daune CASCO de peste 10,5 milioane lei

Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și...

omniasig
Asigurări

Top 3 despăgubiri RCA plătite de Omniasig în semestrul I

Cea mai mare despăgubire achitată pe linia RCA, în primul semestru din...

RCA
Administrare floteAsigurări

Anytime România și BRD Groupe Société Générale integrează asigurarea RCA direct în aplicația YOU BRD

Anytime România și BRD Groupe Société Générale simplifică accesul la asigurările auto...

Anytime
Asigurări

Anytime România își extinde portofoliul

Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului...