Brașov - Făgăraș
Home Infrastructură Fonduri europene pentru proiectarea Autostrăzii Brașov – Făgăraș

Fonduri europene pentru proiectarea Autostrăzii Brașov – Făgăraș

Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat cu Ministerul Transporturilor contractul de finanțare din fonduri europene destinat completării Studiului de Fezabilitate și realizării Proiectului Tehnic pentru Autostrada Brașov – Făgăraș (48 km).

Valoarea totală a proiectului este de 22,2 milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, 85% fiind contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 15,7 milioane de lei, 15% contribuția națională – 2,8 milioane lei, iar diferența de 3,8 milioane de lei reprezentând valoare neeligibilă inclusiv TVA.

Obiectivul general al proiectului este de a spori eficiența economică a rețelei de transport din România, iar obiectivele specifice sunt Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic.

Perioada de implementare este de 64 luni, respectiv între data 01.09.2021 și 31.12.2026 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

În septembrie 2020, fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, menționa că pe acest sector există un Studiu de Fezabilitate, dar sunt în plan corecţii de traseu pentru evitarea a două pasaje de cale ferată (km 21+027 – km 26+101) şi pentru traversarea siturilor avi-faunistice Natura 2000 (km 5+000 – km 9+652). Totodată avea în vedere şi conectarea tronsonului Braşov – Făgăraş cu autostrada A13 Braşov – Bacău, legătură care este analizată în cadrul contractului de elaborare a Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Braşov – Bacău, aflat în derulare cu asocierea Search Coporation & Primacons Group.

În august 2021, CNAIR a semnat contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru Autostrada Brașov – Făgăraș cu Asocierea Search Corporation – Protelco – Like Consulting – Mega Engineering Consulting. Durata contractului este de 22 luni pentru Studiul de Fezabilitate și 3 luni pentru Proiectul Tehnic.

La acea vreme, un alt fost ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spunea că printre cele mai importante activități din cadrul contractului se numără realizarea unor studii și analize de trafic, geotehnice, arheologice, topografice, hidrologice, hidraulice, de identificare a proprietarilor și a constrângerilor de pe traseu sau a utilităților intersectate. Vor fi obținute toate avizele, acordurile și autorizațiile necesare.

Traseul Autostrăzii Brașov – Făgăraș se va desfăşura pe teritoriul administrativ al localităţilor Codlea, Dumbrăviţa, Şinca, Şercaia şi Mândra. Începe cu un nod rutier care face legătura, la Codlea, cu autostrada Ploiești-Brașov și se încheie, în apropiere de Făgăraș, printr-un nod de mare viteză care face conexiunea cu Autostrada Sibiu – Făgăraș. În plus, în zona municipiului Brașov, proiectantul va asigura legătura cu Autostrada Brașov – Bacău.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Transporturilor a achiziționat 9 autoturisme 4×4 și 8 hibride. Cine le furnizează

Mercedes se pregătește pentru instalarea a 10.000 de staţii rapide de încărcare până în 2030

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...