hidrogen
Home Piaţa auto Analize de piață Vehiculele cu hidrogen vor depăși 1 milion de unități la nivel global până în 2027

Vehiculele cu hidrogen vor depăși 1 milion de unități la nivel global până în 2027

Numărul de vehicule cu hidrogen în circulație la nivel global va depăși 1 milion de unități în 2027, de la puțin peste 60.000 de unități în 2022, o creștere substanțială de peste 1.500%, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Juniper Research, cu sediul în Washington, DC.

Raportul arată că vehiculele alimentate cu hidrogen sunt o alternativă din ce în ce mai rentabilă la vehiculele electrice cu baterie (BEV), datorită unei autonomii mai mari, a timpilor mai mici de realimentare și a preocupărilor mai reduse ale clienților cu privire la deținerea lor.

Autorii studiului estimează că piața de consum va juca un rol principal pe segmentul vehiculelor cu hidrogen, cu o pondere în vânzările globale de peste 60% până în 2027.

Principalii factori care limitează până în prezent distribuția mai largă a vehiculelor comerciale alimentate cu hidrogen este stadiul incipient de dezvoltare a acestui segment și costul mediu ridicat de achiziție, de peste 70.000 dolari.

„Constructorii auto vor trebui să încerce să producă vehiculele alimentate cu hidrogen mai accesibile pentru a le face profitabile pentru flote, iar gama lor sporită și adecvarea pentru transportul de camioane vor stimula în cele din urmă creșterea și vor aduce economii de scară”, a precizat Olivia Williams, co-autor al studiului.

Raportul atrage atenția și asupra disponibilității reduse a infrastructurii de combustibil, care împiedică vânzările mai largi, subliniind că investițiile sunt cheia pentru reducerea acestei probleme în următorii 5 ani.

Cercetătorii de la Juniper research menționează că un aspect care urmărește să convingă clienții să folosească combustibili alternativi este asigurarea unei aprovizionări cu hidrogen produs din surse regenerabile de energie, pentru a profita la maximum de preocupările tot mai mari legate de schimbările climatice.

 

 

Sursa foto: press.bmwgroup.com, BMW iX5 Hydrogen

 

 

CITEȘTE ȘI:

Cehia însăprește legislația rutieră. Amendă de 3.000 euro pentru refuzul de a fi testat pentru alcoolemie

Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 4,5% în primele 6 luni

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

exporturile
Analize de piață

Exporturile de vehicule electrice din China au continuat să crească și în luna iulie

În luna iulie, vânzările de mașini electrice și hibride plug-in din China...

producătorii auto
Analize de piață

Cât câștigă, în realitate, producătorii auto atunci când cumpărăm o mașină?

Potrivit raportului anual Automotive Performance Report, realizat de Center of Automotive Management...

Înmatriculările
Analize de piață

Înmatriculările de mașini electrice, în creștere anuală cu 57% în luna iulie; cota de piață – 7%

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28% în iulie 2026 față...

BYD
Analize de piață

BYD urcă pe locul 5 în România în segmentul EV și PHEV, în luna iulie

BYD, cel mai mare producător mondial de autovehicule cu energie nouă (NEV),...