motorină
Home Administrare flote Carburanţi Preţul carburanților pe burse nu va scădea în următoarele luni

Preţul carburanților pe burse nu va scădea în următoarele luni

În următoarele luni preţul gazelor naturale, al electricităţii sau al carburanţilor nu va scădea pe burse şi de aceea vor trebui luate măsuri de ajutorare şi de compensare pentru cei care sunt mai vulnerabili, a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la finalul ședinței de guvern.

„Nu mă aştept să scadă pe burse nici gazul, nici electricitatea şi nici carburanţii în următoarele luni. Deci, trebuie să avem într-adevăr măsuri de ajutorare, măsuri de compensare pentru cei care sunt mai vulnerabili. Şi aţi văzut că s-au luat şi pentru consumatorii casnici pe gaze şi pe electricitate, dar şi pentru o serie de companii, cum sunt transportatorii”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.

Acesta a arătat că, pentru companii există o serie de măsuri de ajutor de stat permise de legislaţia Uniunii Europene.

”Uniunea a venit cu un cadru special acum, s-a adaptat crizei din Ucraina. În limbajul de Bruxelles, aveam până acum cadrul temporar Covid, acum trecem pe cadrul temporar Ucraina, deci sunt măsuri de ajutor de stat care sunt permise şi care s-au luat şi se vor lua”, a mai declarat şeful autorităţii de concurenţă.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, preţul combustibililor au urcat în luna aprilie 2022 cu 35,69% comparativ cu aprilie 2021 și cu 1,65%, față de martie 2022.

 

CITEȘTE ȘI:

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în aprilie 2022

APIA: Creștere cu 36% a înmatriculărilor de autoturisme în primele patru luni

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motorină
Carburanţi

Ministerul Finanțelor menține reducerea de 25% a accizei la motorină pentru încă 2 săptămâni

Ministerul Finanțelor menține la 25% reducerea temporară a accizei la motorină standard...

benzina
Carburanţi

Benzina ar putea depăși în zilele următoare 10 lei/litru, iar motorina, 11 lei/litru. Analiză Frames

Benzina standard ar putea trece în zilele următoare de 10 lei, iar...

Brent
Carburanţi

Cotația petrolul Brent a atins 108 dolari/baril, după o creștere agresivă la deschiderea burselor. Cum s-au scumpit carburanții

Cotațiile internaționale ale țițeiului au crescut luni dimineață cu peste 3% la...

brent
Carburanţi

Alertă pe piața energiei. Prețul petrolului Brent explodează și sare de 107 dolari/baril

Prețul petrolului Brent a depășit, vineri dimineața, 107 dolari pe baril, cotațiile...