Sighişoara
Home Infrastructură Câştigător desemnat pentru construcţia Variantei de Ocolire Sighişoara

Câştigător desemnat pentru construcţia Variantei de Ocolire Sighişoara

Asocierea Clean Prest Activ – T Dancor Romconstruct – Ilci Insaat Sanayi ve Ticaret AŞ – Proiect –
Construct Regiunea Transilvania a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru proiectarea şi
construcţia Variantei de Ocolire Sighişoara, a anunțat Compania Naţională de Administrare a
Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit sursei citate, oferta asocierii româno-turce a fost de aproximativ 257,772 milioane de lei, fără
TVA, durata de execuţie a contractului fiind de 38 luni (14 luni pentru proiectare şi 24 luni pentru
execuţie), iar perioada de garanţie oferită de antreprenor, de 60 de luni.

Pentru această lucrare, DRDP Braşov a primit în total opt oferte. După publicarea rezultatului în
SICAP, urmează o perioadă de 10 zile în care se pot depune contestaţii.

Varianta de ocolire Sighişoara este localizată în judeţul Mureş şi are o lungime de 13,057 km şi va
avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe
DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localităţii Albeşti, după care se îndreaptă către
nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localităţii Hetiur.

Structurile mai importante de pe traseu sunt următoarele: la km 0+423 (în zona Albeşti) este prevăzut
un pasaj de 74,12 metri pentru traversarea căii ferate şi a drumului naţional DN13; la km 1+870
traversarea râului Târnava Mare şi a pârâului Satului se va face printr-un pod de 134,20 metri, iar la
km 12+760 (în zona Hetiur) înainte de intersecţia cu DN13, Varianta de Ocolitoare Sighişoara
traversează o vale adâncă fără curs de apă, pentru traversarea acesteia fiind prevăzut un viaduct cu 6
deschideri, lung de 150 metri.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Dacia Bigster la București. Pas către concret

Leasing operaţional. Soluții pentru flote în vremuri de criză

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nădăşelu
Infrastructură

Autostrada Transilvania A3. Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu s-ar putea deschide în luna decembrie

Traficul pe secțiunea Poarta Sălajului – Nădăşelu, parte din Autostrada Transilvania A3,...

Drumul Expres Focșani - Brăila
Infrastructură

Un pas înainte pentru Drumul Expres Focșani – Brăila. A fost emisă Decizia de expropiere

Compania Națională de Investiții Rutiere a emis Decizia de expropiere pentru imobilele...

Pantelimon
Infrastructură

Autostrada de Centură București A0. Licitație pentru construcția Nodului Rutier Pantelimon

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru construcția...

Bacău Nord
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Nodul Rutier Bacău Nord a fost deschis circulației

Începând de sâmbătă, 5 septembrie 2026, a fost deschis circulației Nodul Rutier...