Advertisement

bancnota
Home Miscellanea Financiar Bancnota de 20 de lei intră în circulație de la data de 1 decembrie

Bancnota de 20 de lei intră în circulație de la data de 1 decembrie

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este pusă în circulație de către Banca Națională a României de la data de 1 decembrie 2021, fiind prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm şi culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECI”, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEI”, data punerii în circulaţie „1 decembrie 2021”, valoarea nominală în cifre „20”.

Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre şi litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, sigla BNR poziţionată în dreapta sus şi stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”, seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime, în partea stângă pe verticală şi cu cerneală roşie şi caractere de înălţime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.

Punerea în circulaţie a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

 

CITEȘTE ȘI:

Curtea de Conturi își ”înverzește” flota cu 12 autoturisme hibride

Germania și Danemarca construiesc, în Marea Baltică, cel mai lung tunel rutier-feroviar din lume

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

buget
Financiar

47 de ONG-uri și companii solicită UE să adopte un buget mai ”ecologic”

O coaliție de 47 de companii, organizații ale societății civile, asociații și...

exporturile FOB
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 3,5% în primele 8 luni din 2024

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 3,5% în primele 8...

mașină rulată
Auto rulateFinanciar

Românii alocă aproximativ 15 salarii medii pentru a-și cumpăra o mașină rulată, peste media europeană

O mașină este o achiziție destul de costisitoare, așa că orice șofer...

renault
Financiar

7 proiecte de investiții ale Grupului Renault au primit ajutoare de stat de 644,55 mil. lei

Ministerul Finanțelor a finanțat 7 proiecte de investiții pentru cele 3 societăți...