Advertisement

impozitul auto
Home Administrare flote Fiscalitate Impozitul auto în București va crește cu 2,6% în 2022. Proiect

Impozitul auto în București va crește cu 2,6% în 2022. Proiect

Potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Primăria Municipiului București, taxele şi impozitele locale, inclusiv impozitul auto, ar urma să crească cu 2,6% în 2022, conform ratei inflaţiei.

În motivarea propunerii sunt invocate prevederile Codului fiscal, conform cărora, „în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.

Totodată, sunt invocate informaţiile publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, potrivit cărora pentru anul 2020 rata inflaţiei este 2,6%.

Conform proiectului, se menţine decizia de a reduce cu 95% impozitul auto pentru mașinile hibride. Totodată, bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi impozitului pentru mijloacele de transport este de 10%.

Proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Municipiul Bucureşti începând cu anul 2022 se află în dezbatere publică până pe data de 19 aprilie.

În 2021, taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 3,8%, conform indicelui inflaţiei, iar pentru anul 2020 cu 4,6%.

Pentru anul 2021, în Capitală, de exemplu, impozitul pentru autoturismele şi motocicletele cu o capacitate cilindrică mai mică de 1.600 cmc a rămas neschimbat, la 8 lei/200 cmc, dar pentru toate celelalte categorii a fost majorat astfel:
– 1.601 – 2.000 cmc, inclusiv: 20 lei/200 cmc faţă de 19 lei în 2021;
– 2.001 – 2.600 cmc, inclusiv: 79 lei/200 cmc faţă de 76 lei anterior (+5,56%);
– 2.601 – 3.000 cmc, inclusiv: 159 lei/200 cmc faţă de 153 lei anterior (+6,25%);
– peste 3.000 cmc: 320 lei/200 cmc faţă de 308 lei anterior (+6.21%).

 

CITEȘTE ȘI:

Autorizație de construire pentru Lotul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti

Exporturile de mijloace de transport, în scădere cu 1,6% în ianuarie 2021

La uzina din Craiova, Ford a produs 1,5 mil. de motoare EcoBoost 1 litru

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

tva
Fiscalitate

Decontul de TVA față în față cu Decontul precompletat de TVA

Azi, 5 septembrie 2024, companiile înregistrate în scopuri de TVA au primit,...

Canada
Fiscalitate

Canada introduce taxe vamale suplimentare de 100% la importurile de mașini electrice din China

Canada a decisă să introducă taxe vamale suplimentare de 100% la importurile...

china
Fiscalitate

Comisia Europeană a anunțat propunerile de taxe de import definitive pentru mașinile electrice produse în China

Comisia Europeană a anunțat, marți, propunerile de taxe de import definitive pentru...

biodiesel
CarburanţiFiscalitate

După mașinile electrice, Comisia Europeană va taxa și biodieselul importat din China

După ce a introdus taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chinezești, Comisia...