prelungire a suspendării ratelor
Home Business Financiar Posibilă prelungire a suspendării ratelor bancare după 1 ianuarie 2021

Posibilă prelungire a suspendării ratelor bancare după 1 ianuarie 2021

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunțat că, în perioada următoare, va fi prezentat un proiect de prelungire a suspendării ratelor bancare şi după 1 ianuarie 2021, în prezent având loc discuţii pe această temă.

“Am discuţii săptămânale cu sistemul financiar-bancar pe această temă. Găsim formula cea mai bună. Cred că în perioada următoare vom veni cu o variantă publică, dar da, vrem să găsim o formulă de prelungire. Cum va arăta această formulă, vom vedea. Dar discutăm despre o prelungire a suspendării ratelor bancare. S-ar putea să fie nevoie de garanţii ale statului în continuare, încă nu este o formulă definită, dar clar am spus asta ne gândim, există sectoare în economie, cum este HORECA, de exemplu, unde perioada dificilă se prelungeşte şi atunci trebuie să găsim măsuri care să ajute şi în perioada următoare”, a explicat ministrul Finanțelor, Florin Cîţu.

Acesta anunța, la finalul lunii mai, că 152.000 de clienţi ai băncilor au beneficiat de amânarea ratelor cu până la 9 luni, însumând credite în valoare de 3,3 miliarde de lei.

Perioada până la care a putut fi solicitată amânarea ratelor s-a încheiat la data de 15 iunie.

Solicitările de suspendare la plata creditelor s-au efectuat atât în baza măsurilor adoptate de bănci pentru a sprijini clienţii afectaţi de pandemia Covid-19, cât şi în baza prevederilor OUG 37/2020.

 

CITEȘTE ȘI:

Libera circulație a persoanelor între UE și Marea Britanie, îngrădită din 1 ianuarie 2021. Cât de mult?

Exporturile de maşini, în scădere cu 13,5% la finalul trimestrului III

Cehia înăsprește condițiile de intrare în țară

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing operațional
Financiar

Giganții europeni de leasing operațional stau în fața unor scadențe de 30 mld. euro. Raport Fitch

Agenția Fitch estimează că profitabilitatea marilor companii europene de leasing auto va...

exporturile de mijloace de transport
Financiar

Exporturile de mijloace de transport, în creștere cu 2,1% în primele 8 luni din 2026

Exporturile de mijloace de transport au crescut cu 2,1% în primele opt...

Volkswagen
CompaniiFinanciar

Marja operațională a Volkswagen ar putea scădea la 1% în 2026, trasă în jos de Porsche

Volkswagen și-a redus drastic prognozele financiare pentru anul 2026. Gigantul auto german...

marjele
Analize de piațăFinanciar

Marjele producătorilor auto europeni se prăbușesc. Mărcile chineze vizează 16% din piață în 2030

Producătorii auto din Europa continuă să se confrunte cu o deteriorare severă...