control rutier
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Control rutier. Aproape 200 sancţiuni contravenţionale în numai 3 ore

Control rutier. Aproape 200 sancţiuni contravenţionale în numai 3 ore

Brigada de Poliție Rutieră din Capitală a aplicat numai în 3 ore aproape 200 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 54.600 lei a reţinut 42 permise de conducere, în urma unui control rutier desfăşurat miercuri, în intervalul orar 10.00-13.00.

„Tematica acţiunii a reprezentat-o combaterea principalelor cauze de producere a accidentelor rutiere grave din Municipiul Bucureşti, respectiv neacordarea de prioritate pietonilor şi neacordarea de prioritate vehiculelor”, a anunțat Brigăzii Rutiere.

În cadrul acestui control rutier au fost purtate discuţii cu şoferii despre importanţa respectării legislaţiei rutiere în vigoare şi au fost oferite flyere care conţin recomandări utile.

„În intervalul orar menţionat anterior au fost aplicate un număr 196 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 54.600 lei şi au fost reţinute 42 permise de conducere, cele mai multe pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar in traversarea drumului public (34), respectiv pentru neacordarea de prioritate vehiculelor (4) şi nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric (3)”, a menționat BPR.

 

CITEȘTE ȘI:

Parteneriat între OMV Petrom şi Enel X pentru instalarea stațiilor de reîncărcare rapidă

Brașov va fi primul mare oraș cu transportul în comun 100% electric

Gestionarea parcurilor auto în vremuri de pandemie

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AEB
Siguranţă rutieră

Eficiența sistemelor AEB în prevenirea coliziunilor din spate, confirmată de statistici

Sistemele avansate de asistență pentru șofer (ADAS) au devenit echipamente obligatorii pentru...

Codul Rutier
JuridicSiguranţă rutieră

Italia schimbă radical Codul Rutier. De la amenzi dictate de comportament la reguli stricte pentru motocicliști și pietoni

Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...

Euro NCAP
Siguranţă rutieră

Euro NCAP recompensează prezența butoanelor fizice în testele din 2026

Butoanele fizice au generat o diferență majoră de punctaj în ultimele teste...

China
Industrie autoSiguranţă rutieră

Cum vor arăta mașinile din China începând din anul 2027?

Patru ministere și departamente guvernamentale din China au propus un set de...