Craiova
Home Infrastructură A fost atribuit contractul pentru tronsonul III din Drumul Expres Craiova – Piteşti

A fost atribuit contractul pentru tronsonul III din Drumul Expres Craiova – Piteşti

CNAIR a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţiei sectorului III al drumului expres Craiova – Piteşti, a anunțat Ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Cobstructorul desemnat câștigător este Asocierea  SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade  (SA&PE Construct – Lider de asociere).

„Colegii de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au reuşit să finalizeze procedura de atribuire a contractului ‘Proiectare şi execuţie Drum Expres Craiova – Piteşti, tronsonul III’. Vorbim de 31 de km de drum expres, 670 de milioane de lei, 12 luni proiectare şi 24 de luni execuţie”, a declarat Lucian Bode.

Tronsonul 3, în lungime de 31,75 km, are ca punct de început zona nodului rutier la DN 65 (Valea Mare), care intersectează DN 65 la km 57+720 şi ajunge până la limita dintre judeţele Olt şi Arges la km 89+300.

Pentru proiectarea şi execuţia acestui sector, CNAIR a primit, în luna februarie, 11 oferte.

Garanţia lucrărilor este de 10 ani.

Potrivit CNAIR, semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Pe drumul expres Craiova – Piteşti sunt în execuţie 55 de kilometri, pe primele două tronsoane.

Teoretic, soseaua rapida ar trebui finalizata pana in trimestrul IV 2021.

 

CITEȘTE ȘI:

Trafic închis 2 zile pe Transfăgărăşan. Anunţul CNAIR

Târgu Mureş investeşte 31 de mil. lei într-un sistem de transport public inteligent

Șoseaua Fabrica de Glucoza a fost redeschisă circulației pe 4 benzi

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...

nod rutier A1 – Cugir
Infrastructură

17 oferte depuse pentru construcția noului nod rutier A1 – Cugir

Nu mai puțin de 17 oferte au fost depuse pentru proiectarea și...