tarom
Home Transporturi Tarom introduce două zboruri spre Madrid şi Barcelona şi retur

Tarom introduce două zboruri spre Madrid şi Barcelona şi retur

Compania Tarom introduce în zilele de 28 şi 31 mai zboruri din Bucureşti către Madrid şi Barcelona şi retur.

Pentru cursa Bucureşti – Madrid – Bucureşti, tariful este de 250 de euro, cu toate taxele incluse, precum şi un bagaj de mână de 10 kg şi un bagaj de cală de 23 kg, iar pentru Bucureşti – Barcelona – Bucureşti de 230 euro.

Compania precizează că zborurile sunt operate în condiţii speciale, sub incidenţa HG 394/18 mai 2020, iar din aceste considerente, pasagerii care vor fi acceptaţi la bordul aeronavelor trebuie să se încadreze în anumite categorii.

Astfel, dinspre Spania spre România vor fi acceptaţi doar cetăţenii români care doresc repatrierea, iar dinspre România spre Spania pasagerii trebuie să fie cetăţeni spanioli sau să fie lucrători sezonieri cu contract de muncă ori lucrători din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr.3, la comunicarea privind implementarea culoarelor verzi („green lanes”), în temeiul orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor, în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale.

 

CITEȘTE ȘI:

Mai mult de jumătate dintre români nu vor mai achiziţiona un autoturism. Sondaj

Cursurile de pregătire pentru permisul auto au valabilitatea prelungită

4 noi pasaje supraterane în Capitală, în zona bd. Theodor Pallady – Autostrada A2

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Ningbo Ocean Shipping
Transporturi

Chinezii de la Ningbo Ocean Shipping intră pe piața transportului de automobile. Prima navă aduce 5.400 de mașini electrice în Europa

Ningbo Ocean Shipping, divizia de transport maritim de linie a grupului Ningbo-Zhoushan...

diesel Euro 5
JuridicTransporturi

Mașinile diesel Euro 5 vor fi interzise în nordul Italiei de la 1 octombrie 2026. Cine nu vrea?

Amânată deja de două, interdicția mașinilor diesel Euro 5 în patru regiuni...

Tesla
Transporturi

Record în transporturi. O singură navă aduce în Europa o flotă de peste 7.700 de mașini Tesla

Exporturile de vehicule electrice din China continuă să crească, un transport record...

mobilitate
FinanciarTransporturi

De ce bugetele de mobilitate ale companiilor nu funcționează întotdeauna?

Un studiu realizat de PwC și Universitatea din St. Gallen (Elveția) demonstrează...