Trotineta autonoma floteauto.ro
Home Piaţa auto Flotă verde Trotineta autonomă – miracol sau coșmar?

Trotineta autonomă – miracol sau coșmar?

Se plimbă singură pe stradă în căutare de clienți și de puncte de încărcare și arată cel puțin suspect. Iată trotineta autonomă!

Deja tehnologia de rulare autonomă a adunat ceva ani de dezvoltare, iar următorul pas firesc este implementarea sa și la vehiculele ușoare, precum scutere și trotinete electrice. Este cazul companiei de închirieri trotinete Go X, care a montat pe micile vehicule un sistem de rulare autonomă dezvoltat de compania Tortoise.

➡ Test cu trotineta electrică Ryde ST-1001 💡

Scopul este acela se a aduce trotineta în apropierea punctelor de încărcare fără ajutorul oamenilor. În cazul celorlalți provideri de servicii de sharing cu trotinete, utilizatorul lasă vehiculul acolo unde se termină călătoria, de unde este preluat de un alt client, și tot așa, până când se termină bateria. Iar atunci, un angajat al companiei se deplasează la locul cu pricina, preia trotineta și o aduce la punctul de încărcare.

 

Odată cu montarea noului sistem de revenire automată ”la bază” și de livrare a trotinetei mai aproape de client, utilizarea devine mult mai eficientă, pentru că nu mai e nevoie de un angajat care să facă această muncă și nici de deplasarea utilizatorului până la cea mai apropiată trotinetă.

Cum funcționează trotineta autonomă

Practic, la activarea sistemului de rulare autonomă, de sub trotinetă coboară un tren de rulare cu două roți (aidoma unor roți ajutătoare) și, astfel, trotineta devine un triciclu tras de motorul electric al roții din față. Când utilizatorul preia trotineta, roțile ajutătoare se retrag spre înainte, iar trotineta este gata de utilizare.

Trotineta autonomă floteauto.ro

Este trotineta autonomă ușor de pus în circulație în România? Deloc, aș spune, date fiind traficul haotic, trotuarele înalte, fără rampe de acces, și ”civilizația” dâmbovițeană. Până când la noi se vor reglementa treburile, sistemul va fi testat într-o suburbie a orașului Atlanta, Georgia, timp de șase luni.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Stella
Flotă verdePiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Stella Juva, clinica medicală solară

Un grup de 23 de studenți de la Eindhoven University of Technology...

electrice second-hand
Auto rulateFlotă verde

Franța subvenționează mașinile electrice second-hand. Cine sunt marii câștigători ai noului program?

Franța va sprijini financiar achiziția și leasingul de vehicule electrice rulate începând...

vehicul electric autonom
Flotă verde

Un vehicul electric autonom redefinește logistica ultimului kilometru în Belgia

Collect&Go, serviciul de cumpărături online al Colruyt Group, a lansat în Leuven...

Geely
AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Geely pregătește producția altor mărci în uzinele Volvo din Europa

Strategia europeană a Geely intră într-o nouă etapă. Începând din 2028, fabricile...