italia
Home Administrare flote Juridic Italia şi Grecia îşi redeschid obiectivele istorice, arheologice şi religioase

Italia şi Grecia îşi redeschid obiectivele istorice, arheologice şi religioase

Italia şi Grecia şi-au redeschis, luni dimineaţa, mai multe obiective arheologice, istorice şi religioase, pentru prima dată în ultimele două luni.

Acropola din Atena şi toate celelalte site-uri istorice în aer liber s-au deschis în Grecia, însă este permis accesul simultan a unui număr redus de turişti, cu respectarea unor reguli stricte de distanţare socială.

Acropola a înregistrat anul trecut 2,9 milioane de vizitatori şi este unul dintre cele mai importante locuri turistice din Grecia.

Cele mai importnate monumente de pe Acropole sunt templele Partenon şi Erechtheion, ambele dedicate zeiţei Atena.

Muzeele din Grecia nu vor fi deschise mai devreme de 15 iunie.

La Roma, Bazilica Sf. Petru de la Vatican s-a redeschis vizitatorilor, în timp ce Italia a început să iasă din cea mai lungă perioadă de izolare din Europa.

La intrarea în bazilică turiştilor le este controlată temperatura.

Amplasata în monumentala Piazza San Pietro, edificiul, lung de 186 metri, cu o înălţime a cupolei de 119 metri şi cu o suprafaţă totală de peste 15.000 m², este cea mai mare biserică din lume. Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in Laterano, Bazilica Santa Maria Maggiore şi Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.

Papa Francisc nu este încă de aşteptat să conducă ceremonii religioase publice, nici în bazilică, nici în piaţa Vaticanului.

Şi alte biserici din Italia au fost deschise, inclusiv Domul din Milano, care a găzduit luni dimineaţa prima mesă.

Cu o suprafaţă de 12000 mp, catedrala milaneză, una dintre imaginile emblematice din Italia, este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic ca mărime din ţară, după Bazilica Sf. Petru din Roma şi Catedrala Sf. Maria din Florenţa. Podoabă cu totul unică a arhitecturii gotice, catedrala din Milano are o capacitate de peste 40.000 de locuri şi o lungime de 157 m.

 

CITEŞTE ŞI:

Mercedes-Benz E60 AMG – 200.000 de euro pentru un exemplar cu 2.300 km la bord!

Amenzile pentru nerespectarea stării de alertă. Sancţiunea maximă – 15.000 lei

LEGEA 55 privind instituirea stării de alertă. Textul integral

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

India
FiscalitateJuridic

Acordul de Liber Schimb India-UE va elimina taxele vamale pentru 315.000 de vehicule electrice anual

Comisia Europeană a publicat calendarul tarifar propus în cadrul viitorului Acord de...

taxe auto
FiscalitateJuridic

2027, termenul-limită pentru recuperarea pe cale administrativă a vechilor taxe auto de poluare

Proprietarii de vehicule care au achitat în perioada 2007–2017 taxele auto de...

transporturi
JuridicTransporturi

Schimbare majoră în transporturi din 2027. Atestatul profesional devine obligatoriu și pentru șoferii de utilitare ușoare

Piața transporturilor de mărfuri din România trece printr-o modificare legislativă importantă, care...

tarife
Juridic

Noile tarife pentru permise și înmatriculări din 15 septembrie 2026

Șoferii români vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru actele auto...