Deschidere importuri / exporturi UE
Home Piaţa auto Industrie auto Exporturile de autoturisme din UE: unde se duc mașinile noastre?

Exporturile de autoturisme din UE: unde se duc mașinile noastre?

În pofida ușoarei scăderi, exporturile de autoturisme din UE rămân competitive, iar soldul comercial al Uniunii a fost pe plus cu peste 80 de miliarde de euro în 2018.

Exporturile de autoturisme din Uniunea Europeană au scăzut cu 4 miliarde de euro în 2018: 127,6 mld. față de 131,6 mld. în 2017. O scădere de 3,1%, amplificată de creșterea importurilor cu 2,5%, de la 44,8 mld. la puțin sub 46 mld. Europa rămâne, totuși, pe plus cu 81,5 miliarde. Prețul mediu al autoturismelor importate și exportate a scăzut deopotrivă: cele importate în UE în 2018 au costat, în medie, 23.593 euro (13.418 euro în 2017), iar cele exportate – 23.653 euro (23.965 euro în 2017).

 

Japonia vs. SUA

Așa cum observați în grafic (care arată tendințele pe o perioadă de 5 ani), autoturismele japoneze au cel mai mare succes în Europa: aproape 10 miliarde de euro au costat cele 680.000 de autoturisme importate. Totuși, dacă ne raportăm la numărul de unități, Turcia deține recordul, cu 785.000 de autoturisme. Pe locul trei, atât la valoare, cât și la unități, se situează Coreea de Sud, cu 7,2 mld. euro și 541.000 de mașini. Privitor la exporturi, cele 2,2 milioane de autoturisme exportate de UE restului lumii (în afară de SUA) valorează 30 de mld euro, în timp ce doar SUA a cumpărat 1,1 mil. mașini din UE, în valoare de peste 37 miliarde euro.

 

Exporturi de autoturisme din UE

Dacă am compara aceste valori cu importurile din SUA, am înțelege nemulțumirea „chiriașului“ de la Casa Albă: doar 270.000 autoturisme valorând 5,5 miliarde de euro au traversat Atlanticul spre Europa. În schimb, China se remarcă prin valoarea medie mare a mașinilor importate din UE: aproximativ 41.000 euro, față de 32.000 euro pentru SUA și 36.000 pentru Corea de Sud.

 

În același timp, în România…

…treaba merge ca pe roate! Ford a suplimentat producția de EcoSport la Craiova și, astfel, exporturile au explodat de la 41.003 unități în 2017, la 142.326 unități în 2018. Iar perspectivele sunt la fel de bune, pentru că la Craiova a început să fie produs și crossoverul mic Puma, care promite să păstreze trendul ascendent și în 2019. Și Dacia și-a crescut valoarea exporturilor totale de autoturisme și piese în 2018 cu 1,18 mld lei, ajungând la valoarea record de 21,7 mld. lei, în principal datorită succesului fără precedent al lui Duster, care în 2018 a urcat pe locul 2 la vânzările din segment în Europa.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volkswagen
Industrie auto

Volkswagen renunță la modernizarea uzinei din Wolfsburg și reaprinde tensiunile sociale

Volkswagen abandonează proiectul „Gamechanger”, menit să transforme metodele de producție ale uzinei...

producția auto
Analize de piațăIndustrie auto

Europa a pierdut un sfert din producția auto din 2019. Perspectiva până în 2030 rămâne sumbră

În timp ce producția auto mondială și-a recăpătat nivelul anterior crizei, Europa...

stellantis
Industrie auto

Stellantis vinde uzina Brampton din Canada către compania militară Roshel

Grupul auto Stellantis a semnat un acord pentru vânzarea uzinei sale de...

BYD
Industrie auto

BYD analizează posibilitatea construirii unei fabrici de baterii în Portugalia

BYD ia în calcul construcția unei fabrici de baterii în Portugalia, o...