mașini ridicate
Home Administrare flote Juridic Avocatul Poporului solicită atacarea în instanţă a hotărârii privind ridicarea maşinilor în Capitală

Avocatul Poporului solicită atacarea în instanţă a hotărârii privind ridicarea maşinilor în Capitală

Sesizat din oficiu, Avocatul Poporului solicită Prefectului Capitalei atacarea în contencios a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a principalelor străzi.

Potrivit instituţiei, hotărârea „nesocoteşte normele legale în aplicarea cărora a fost dată şi stabileşte competenţa alternativă a poliţiştilor rutieri sau locali în constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale, iar nu competenţa exclusivă a poliţiştilor rutieri, astfel după cum aceasta este reglementată de lege”.

„HCGMB decide că, în calitate de agenţi constatatori, poliţiştii locali potdispune măsura ridicării, prevederi ce contravin în mod flagrant art. 64 dinOUG nr. 195/2002 şi art. 2031 şi art. 2032 din HG nr. 1361/2006”, adaugă
Avocatul Poporului.

Instituţia consideră că hotărârea în cauză „este un act administrativ care ar fi trebuit să se limiteze la a reglementa măsuri tehnice de realizare a ridicării şi depozitării autovehiculelor în sarcina operatorilor şi nu să reglementeze atribuţii în sarcina poliţiştilor rutieri, statutul juridic şi atribuţiile acestora fiind reglementate prin lege specială”.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului solicită CGMB să reanalizeze legalitatea actului administrativ privind ridicarea maşinilor. De asemenea, cere reprezentanţilor administraţiei publice locale să dispună măsurile care se impun pentru amplasarea, în zonele de unde autovehiculele pot fi ridicate, a unor avertismente vizuale care să conţină informaţiile necesare astfel încât eventualii contravenienţi să fie informaţi atât în legătură cu sancţiunile aplicabile, cât şi cu posibilitatea recuperării autovehiculului.

 

CITEŞTE ŞI:

AXA: Maşinile de lux şi SUV-urile electrice pot produce mai multe accidente

Mega-flotă de utilitare prin leasing financiar pentru Poşta Română

Test Citroen Berlingo 1.5 BlueHDI

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

industria auto
Industrie autoJuridic

Ambiții europene versus realitatea din industria auto. Legea care lasă 3 milioane de vehicule electrice fără subvenții

Uniunea Europeană dezbate în prezent proiectul „Legii privind acceleratorul industrial” (Industrial Accelerator...

timp de lucru
Juridic

Când timpul de deplasare devine timp de lucru efectiv. Decizia Curții Europene de Justiție

Timpul petrecut pe drum de către salariați, de la un punct de...

consumul de combustibil
Industrie autoJuridic

Noile norme din SUA privind consumul de combustibil aduc constructorilor auto economii de peste 60 miliarde de dolari

Administrația americană a finalizat noile norme privind consumul de combustibil al vehiculelor,...

trasabilitate
Juridic

Noile reglementări europene obligă operatorii economici să asigure o trasabilitate strictă a vehiculelor înainte de vânzare

Regulamentul (UE) 2026/1738 stipulează că operatorii economici care transferă un vehicul rulat...