reîncărcare
Home Finanţare Fonduri publice Instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice, prelungită

Instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice, prelungită

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului pentru instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ se prelungeşte până la data de 11 octombrie 2019.

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), obiectivul programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică, iar solicitanţii eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale reşedinţe de judeţ şi Municipiul Bucureşti, suma alocată sesiunii de finanţare fiind de 92 milioane lei.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant. În acelaşi timp, sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcţie de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, acestea fiind publicate pe site-ul AFM.

Suma maximă finanţată de AFM pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 90% din totalitatea cheltuielilor eligibile.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din data de 12 iunie, un buget de 250 de milioane de lei pentru o schemă de ajutor de stat pentru construcţia, pe autostrăzi, drumuri naţionale şi europene, a instalaţiilor de alimentare pentru autovehicule electrice, din care 92 de milioane de lei pentru acest an.

Schema se adresează unui număr de 600 potenţiali beneficiari, cu un număr mediu anual de 86 de beneficiari.

Beneficiarii măsurii de finanţare sunt operatorii economici, ce activează în toate sectoarele/domeniile de activitate.

În ceea ce priveşte durata schemei de ajutor de stat, aceasta va fi aplicată până la 31 decembrie 2025, perioadă în care pot fi selectaţi beneficiarii şi în care se pot semna contractele de finanţare nerambursabilă, plăţile în cadrul contractelor semnate urmând a se efectua până la 31 decembrie 2027.

Fiecare instalaţie va avea două puncte de încărcare, cu o putere de peste 50 kw/punct.

Infrastructura de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică se va amplasa pe autostrăzi, drumuri naţionale şi europene, la o distanţă de circa 100 km una de cealaltă.

Această schemă de ajutor de stat va fi administrată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), iar aprobarea Ghidului de finanţare a programului se face prin Ordin al şefului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

 

CITEŞTE ŞI:

CNAIR va reface Podul Crasna, o cale de acces către Vama Albiţa

Administraţia Fondului pentru Mediu: 284 de companii îşi înnoiesc flotele prin Rabla

Cerere de finanţare pentru lărgirea la 4 benzi a DN 7 Bâldana-Titu

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Rabla
Fonduri publice

Rabla 2027: mașini mai ieftine, reguli noi și sprijin pentru industria autohtonă

Începând cu anul 2027, Programul Rabla ar urma să fie lansat în...

Rabla Auto 2026
Fonduri publice

Rabla 2026: AFM a aprobat ecotichete în valoare de 16,297 milioane lei

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, 1.419 de ecotichete, în...

hibride plug-in
Fonduri publice

Parcul auto al Primăriei Sectorului 1 se reînnoiește cu 9 autovehicule hibride. Contract de 1 mil. lei

Primăria Sectorului 1 a lansat o licitație publică pe SEAP pentru achiziția...

AFM
Fonduri publice

AFM își ecologizează flota cu 8 vehicule electrice prin programul Rabla

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a lansat licitația pentru achiziționarea unui număr...