android auto
Home Administrare flote Monitorizare și aplicații Italia, furioasă pe Google, din cauza aplicaţiei Android Auto

Italia, furioasă pe Google, din cauza aplicaţiei Android Auto

Italia, prin Autoritatea naţională de concurenţă (ICA), a declanşat o anchetă împotriva Google, acuzându-l că a refuzat să integreze aplicaţia „Enel X Recharge” în Android Auto.

Conform autorităţilor italiene, citate de Reuters, Google are o poziţie dominantă pe piaţa dispozitivelor mobile prin sistemul de operare Android.

Compania este suspectată că ar fi abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţă refuzând să integreze aplicaţia „Enel X Recharge”, dezvoltată de Enel pentru informaţii şi servicii în domeniul încărcării bateriilor vehiculelor electrice, în aplicaţia sa Android Auto.

Aplicaţia companiei Enel, controlată de statul italian, permite şoferilor să găsească centre de încărcare a bateriilor vehiculelor şi să-şi facă rezervare.

Google a precizat că Android Auto a fost proiectat în primul rând pentru siguranţa şoferilor, minimizând distragerea atenţiei şi garantând că aplicaţiile pot fi utilizate în siguranţă în timpul şofatului.

„Analizăm plângerea şi suntem nerăbdători să colaborăm cu autorităţile pentru a rispi temerile lor”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Investigaţia urmează să fie finalizată până în 30 mai 2020.

 

CITEŞTE ŞI:

Nivelul de trai şi cota de piaţă a maşinilor electrice în UE

Rabla. Peste 400 de vehicule pentru companii şi instituţii

La frontiera cu Ucraina, Vama Racovat ramane inchisa. Explicatia Finantelor

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

flotelor
Monitorizare și aplicații

Tehnologia cucerește mobilitatea. Numărul flotelor conectate din Europa se va dubla până în 2030

Modul în care marile companii își gestionează flotele în leasing și vehiculele...

telematică
Monitorizare și aplicații

Telematică și eficiență. Cum pot managerii de flote să reducă numărul de accidente

De la implementarea apelurilor automate de urgență în caz de coliziune și...

Flotă verdeMonitorizare și aplicații

Trei din patru companii românești vor mai multe vehicule electrice în flotă

Electrificarea flotelor de business în România a depășit faza pilot. Un studiu...

GlobalLogic
Monitorizare și aplicațiiTehnologie

Software românesc pentru industria auto premium

România participă activ la transformarea digitală a industriei auto. O probează faptul...